Grupul german Bosch îşi va extinde sectoarele de activitate, un exemplu în acest sens fiind domeniul energiei regenerabile. „Obiectivul nostru pe termen lung este să candidăm la poziţia de lider pe piaţa energiei regenerabile, în ciuda condiţiilor actuale dificile ale pieţei”, a declarat într-un comunicat de presă, Franz Fehrenbach, preşedintele Consiliului de Administraţie al Grupului Bosch.
Fehrenbach consideră că orientarea către noi forme de energie asigură oportunităţi importante, dar, pentru cuantificarea acestor oportunităţi, politicienii trebuie să asigure atât un fundament solid pentru planificare, cât şi un concept cuprinzător cu puncte de referinţă clare pentru implementarea acestuia. „Orientarea către noi forme de energie este o sarcină pe termen lung pentru noi toţi, care poate fi îndeplinită doar prin colaborarea strânsă între toate părţile implicate, din sectorul economic, politic şi social”, a mai spus Fehrenbach.
În ceea ce priveşte rezultatele înregistrate anul trecut, Grupul Bosch şi-a depăşit ţinta de creştere. Conform rezultatelor preliminare, compania a obţinut anul trecut un venit din vânzări de 51,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creştere de 8,8% faţă de anul 2010.
„Am reuşit să ne dezvoltăm puternic în anul nostru aniversar, în ciuda evenimentelor din 2011, precum criza datoriilor suverane şi din zona euro şi catastrofa naturală din Japonia, care a avut consecinţe dramatice,” a declarat Franz Fehrenbach. Compania a reuşit să atingă, astfel, una dintre cele mai înalte rate de dezvoltare din 2000 până în prezent.
Ca urmare a elementelor excepţionale, profitul înainte de impozitare era de aproximativ 5% din cifra vânzărilor, situându-se sub ţinta propusă de 7-8%. „În general, suntem mulţumiţi cu profitul obţinut. Dacă nu ar fi existat elementele excepţionale ne-am fi încadrat în ţinta propusă,” a declarat Fehrenbach. Printre exemplele de elemente speciale, Fehrenbach a menţionat creşterea costurilor materialelor, investiţiile directe considerabile în sectoare de activitate de viitor, precum electromobilitatea şi energia regenerabilă, precum şi reevaluarea în scădere a activelor diviziei de energie solară.
Creştere şi în 2012
În 2012, Bosch estimează că economia mondială va fi afectată în continuare, însă nu preconizează o recesiune globală. După o creştere estimativă de 3,2% în 2011, compania ia în considerare o creştere a economiei globale cu aproximativ 2,5% în 2012. În ceea ce priveşte situaţia din Europa, Fehrenbach a declarat: „Dacă vom înregistra o stagnare sau chiar o recesiune depinde în mare parte de cât de rapid şi riguros vor fi aplicate reformele necesare în zona euro.” În aceste condiţii, grupul Bosch se aşteaptă la o creştere a vânzărilor cu 3-5%. Se estimează că regiunea Asia-Pacific va contribui semnificativ, însă şi pe cele două continente americane se preconizează apariţia de ocazii de dezvoltare.
De asemenea, se estimează că numărul de angajaţi va creşte la nivel global, iar în Germania va rămâne mai mult sau mai puţin constant. Ca urmare a dezvoltării de succes a sectoarelor de activitate, numărul global al angajaţilor a crescut cu aproape 20.000, totalizând peste 303.000 de persoane la 1 ianuarie 2012.
În 2011, vânzările grupului Bosch au crescut în toate regiunile economice majore din lume: în Europa, Bosch a înregistrat o creştere de 9,5%, totalizând peste 30 de miliarde de euro.
Toate cele trei sectoare de activitate Bosch au contribuit la creşterea companiei. Tehnologia auto a generat pentru prima dată vânzări de peste 30 de miliarde de euro, înregistrând, astfel, o creştere de aproximativ 8% faţă de anul precedent. Cea mai mare creştere de vânzări s-a produs în sectorul tehnologie – industriale, care a crescut cu 20%, la 8 miliarde de euro. Sectorul de bunuri de larg consum şi echipamente pentru construcţii a continuat să crească la un nivel constant, înregistrând vânzări mai mari cu 4,3%, totalizând 13 miliarde de euro.


