Boicotarea licitațiilor pentru masa lemnoasă a determinat autoritățile de mediu să organizeze o consultare cu toți factorii implicați pentru deblocarea situației. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) s-a întâlnit, la sfârșitul anului trecut, cu reprezentanții din industria exploatării și prelucrării lemnului pentru ”a identifica soluții pentru deblocarea situației existente în acest sector de activitate, precum și organizarea de licitații în condiții normale”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Organizarea acestei dezbateri a fost necesară în condițiile în care boicotarea licitației de masă lemnoasă, organizată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva în luna decembrie, poate crea probleme serioase, nu numai agenților economici care nu vor avea materie primă în perioada următoare, dar și din punct de vedere al managementului durabil al pădurilor proprietate publică a statului, precizează comunicatul. Motivele boicotului au fost, în principal, prețurile de referință calculate în baza prevederilor legale existente.
”Discuțiile au fost astfel mediate încât participanții să identifice modalitățile de deblocare a activităților comerciale, în limitele cadrului legal stabilit prin regulamentul de valorificare a masei lemnoase în vigoare”, se mai arată în comunicat.
Soluțiile propuse și agreate de majoritatea participanților includ organizarea de licitații în cel mai scurt timp posibil, la începutul lunii ianuarie 2016. Oferta va include un volum de masă lemnoasă cât mai apropiat de cel din licitația lunii decembrie, astfel încât să acopere nevoile imediate ale operatorilor economici. ”Se va analiza fundamentarea prețului de pornire pentru masa lemnoasă al cărui preț de pornire depășește nivelul de referință calculat conform prevederilor legale”, completează documentul.
La întâlnire au participat secretarul de stat pentru Păduri din cadrul MMAP Erika Stanciu, conducerea Direcției Generale Păduri, precum și reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) Romsilva, Asociației Administratorilor de Pădure, Asociației Forestierilor din România (ASFOR), Asociația Producătorilor de Mobila, Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și ai Asociației NOSTRA SILVA.
În luna decembrie, între conducerea PSD și cea a Ministerului Mediului a fost un schimb de scrisori deschise privind sectorul forestier, pornind de la ”jaful” din pădure, cum este numit de către liderul social democrat Liviu Dragnea, și până la boicotul licitațiilor pentru masa lemnoasă. Noul ministru al Mediului a atras atenția, în ceea ce privește boicotul licitațiilor, că situația este generată de un act normativ aprobat chiar de Guvernul Ponta, deci susținut și de miniștri PSD.


