Acasă EconomieBanci & Asigurari BNR vigilentă

BNR vigilentă

de GM

În şedinţa de politică monetară, Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât să menţină la 6,25% rata dobânzii – cheie şi aceleaşi niveluri ale rezervelor minime obligatorii (RMO) ale băncilor (15% la lei şi 25% la valută).BNR va monitoriza cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare„, se arată într-un comunicat de presă al băncii centrale.

Reamintim, anul trecut BNR a redus de câteva ori dobânda de politică monetară, de la 8% la 6,25% pe an, cât este şi în prezent. Ultima scădere a RMO a avut loc în luna noiembrie 2009, când CA al BNR a hotărât reducerea rezervelor pentru pasivele în valută ale băncilor, de la 30% la 25% (nivelul rezervelor în lei era deja de 15%).

BNR explică decizia luată în ultima şedinţă de politică monetară prin aceea că, în luna noiembrie 2010, rata anuală a inflaţiei a coborât marginal la nivelul de 7,73%. Analiza evoluţiilor recente ale indicatorilor macroeconomici indică plasarea acesteia la finele anului 2010 în jurul nivelului de 8%, în linie cu prognozele băncii centrale. Pe măsură ce efectele de runda întâi ale majorării TVA se estompează, se anticipează o reducere graduală a ratei anuale a inflaţiei în acest an, aceasta fiind prognozată să ajungă la nivelul de 3,4%. Pentru a preveni eventualele efecte de runda a doua, conduita politicii monetare vizează ancorarea fermă a anticipaţiilor inflaţioniste„, se arată în comunicatul BNR.

Pe de altă parte, Consiliul de Administraţie al BNR „îi trage de urechi” pe bancheri, chiar dacă le găseşte şi scuze. „Se constată prelungirea dinamicii anuale reale negative a creditului acordat sectorului privat, în pofida îmbunătăţirii persistente a situaţiei lichidităţii din sistemul bancar şi în condiţiile în care se menţine un ecart semnificativ între nivelurile ratelor dobânzilor interbancare şi ale celor pentru împrumuturile acordate companiilor şi populaţiei, inclusiv pe fondul incertitudinilor referitoare la cadrul juridic ce au vizat activitatea bancară” (n.r. – celebra Ordonanţă 50 privind creditele, care a fost votată abia la sfârşitul anului trecut).

Aceste evoluţii şi incertitudini, precum şi riscurile legate de manifestarea unor efecte de runda a doua ale majorării TVA, efecte ce pot fi potenţate de dezbaterile publice referitoare la creşterea sezonieră a preţurilor alimentare, rămân preocupante. Din această perspectivă este necesară menţinerea unui caracter prudent al politicii monetare în vederea conservării perspectivelor de revenire a ratei anuale a inflaţiei în apropierea ţintelor stabilite pe termen mediu”, se mai arată în comunicatul BNR.

Dacă Guvernul „se lasă pe tânjală”, banca entrală arată că, în vederea asigurării unui proces de convergenţă nominală şi reală sustenabil (n.r. – criteriile de convergenţă sau „criteriile de la Maastricht” sunt cele pentru aderarea la zona euro), este esenţială implementarea obiectivelor din cadrul acordurilor financiare internaţionale, în special a celor legate de continuarea consolidării fiscale şi a reformelor structurale, obiective de natură să contribuie la consolidarea credibilităţii în contextul în care ajustările întreprinse până în prezent au contribuit la corectarea dezechilibrelor macroeconomice, în principal a deficitului extern”.

 

din aceeasi categorie