Acasă EconomieBanci & Asigurari Bilanţ la Signal Iduna România

Bilanţ la Signal Iduna România

de GM

Pentru compania germană de asigurări Signal Iduna, 2010 s-a dovedit a fi un an bun, în care, obiectivele propuse fiind îndeplinite, se arată într-un comunicat de presă.

“În anul 2010, am avut în vedere securizarea portofoliului de clienţi, concentrându-ne, în continuare, pe asigurări de sănătate, dar, în acelaşi timp, am dorit să oferim clienţilor noştri soluţii complete de asigurări de viaţă şi accidente; am decis să investim înspre linia de produse, care a beneficiat de o dezvoltare chiar şi în contextul actual. În acest sens am observat că asigurările de viaţă tradiţionale, însoţite de o parte de garanţie a veniturilor, au avut în continuare o dezvoltare pozitivă”, a declarat preşedintele companiei, Leslie Breer.

Astfel, Signal Iduna a lansat anul acesta Signal Kapital Star, o asigurare de viaţă cu componentă investiţională, precum şi Signal Cert şi Signal Easy Cert, două noi asigurări de viaţă cu acumulare de capital.

Tendinţa generală a anului 2010 a vizat stabilizarea vânzărilor. ”Clienţii au fost mult mai selectivi în ceea ce priveşte alegerea unui produs de asigurare, chiar dacă acest lucru duce la plata unei prime mai mari. Am observat în ultima vreme o schimbare la nivel de percepţie a asigurării în ceea ce priveşte clienţii din piaţa noastră ţintă – ei sunt mult mai maturi, orientaţi către beneficiul produsului pe care îl cumpară şi, de aceea, ne-am adaptat abordarea faţă de prospecţii în funcţie de necesităţile şi ariile de interes ale acestora”, a declarat Tiberiu Maier, vicepreşedintele Signal Iduna România.

“La finele lui 2010 putem spune că tocmai se încheie un an bun, în care vânzările au crescut, compania şi-a stabilizat portofoliul de clienţi şi tocmai de aceea suntem încrezători că anul următor va fi şi mai bun” , a adăugat Tiberiu Maier.

Reamintim, la finalul acestui an, Signal Iduna a lansat, în premieră pe piaţa asigurărilor din România, Signal Gold, primul produs care oferă posibilitatea încasării beneficiilor din asigurare în AUR

din aceeasi categorie