Primele livrări de energie electrică, pe parcursul a două zile, în cel de-al doilea val din cadrul soluţiei unice europene de cuplare a pieţelor intrazilnice (SIDC), lansată anul acesta, pe 19 noiembrie, au avut loc cu succes. Este meritul specialiștilor din Transelectrica, OPCOM, cu sprijinul ANRE, care a asigurat reglementările.
Rezultatele care se văd după două zile de tranzacții sunt spectaculoase. Volumul tranzacţiilor de pe piaţa intraday a crescut foarte mult, peste așteptările specialiștilor. „Lichiditatea pe piaţa intrazilnică a OPCOM a crescut semnificativ, după cuplarea noastră cu alte 20 de ţări din Europa. Este mai mult decât mă aşteptam. De la 40-50 MWh tranzacţionaţi înainte, s-a ajuns, după cuplare, la peste 300 MWh, în sold. De șase până la opt ori mai mult”, a spus George Vişan, director al Direcției Piețe de Energie în Transelectrica, în cadrul unei întâlniri cu presa.
Această cuplare aduce beneficii pentru participanții la piață, pentru consumatori, dar și pentru România, ca țară integrată în UE. Pentru România, conectarea pieţelor intrazilnice creează noi oportunităţi de dezvoltare atât a pieţei de energie electrică, cât şi pentru sectorul de producere a energiei din surse regenerabile, prin tranzacţionarea aproape de momentul livrării a energiei produse, se precizează într-un comunicat al Transelectrica.
Scopul iniţiativei SIDC este de a creşte eficienţa globală a tranzacţionării pe orizontul de timp intrazilnic, ceea ce contribuie la creşterea gradului de securitate în alimentare şi o utilizare mai bună a resurselor de producere a energiei electrice. Producătorii de energie, mai ales regenerabilii, au avantaje. În primul rând, pentru energia tranzacţionată pe piaţa intrazilnică internă europeană, care este una de corecţie, nu se plătesc tarife de transport și nu există, în prezent, costuri de capacitate. De asemenea, costurile cu echilibrarea vor fi mai mici. Pentru consumatori, înseamnă oferte mai bune la energie.
Furnizorii, cel mai probabil, vor avea oferte complexe pentru clienți, cu energie mai ieftină, la care vor adăuga o paletă de servicii.
Succesul cuplării piețelor intrazilnice ale acestor 21 de țări ar trebui să fie un semnal pentru autorități, care trebuie să ia rapid măsuri și să se facă noi investiții în capacități de producție de energie. În acest regim cuplat, dacă nu se fac noi investiții pe partea de producție, România va ajunge să devină dependentă de importuri.
Potrivit reprezentanţilor Transelectrica, cuplarea pieţelor de energie reprezintă un deziderat la nivel european, fiind impusă prin legislaţia UE. Este un proiect de mare anvergură, cu 46 părți implicate: operatori desemnați, respectiv burse de energie, furnizori de soluții de trranzacționare etc.
Marcând un alt pas important în direcţia extinderii pieţei unice intrazilnice europene integrate, lansarea a încă două proiecte locale de implementare extinde tranzacţionarea continuă a energiei electrice în următoarele ţări: Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România şi Slovenia. Acestea se alătură ţărilor deja operaţionale SIDC: Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Letonia, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia. Un al treilea val de lansare este preconizat până la sfârşitul anului 2020.
Soluţia SIDC este bazată pe un sistem IT comun, cu un registru unic de ordine (SOB), un modul de management al capacităţilor (CMM) şi un modul de transfer tranfrontalier (SM) şi permite ca ordinele introduse de participanţii la piaţă pentru corelarea continuă într-o zonă de ofertare să fie corelate de ordine introduse similar de participanţii la piaţă în orice altă zonă de ofertare din cadrul proiectului, atât timp cât capacitatea de transport este disponibilă. Soluţia intrazilnică permite atât alocarea explicită pe graniţele Croaţia/Slovenia şi Franţa/Germania (aşa cum a fost solicitat de către autorităţile de reglementare respective), cât şi tranzacţionarea continuă implicită, fiind în concordanţă cu modelul ţintă al UE pentru o piaţă intrazilnică integrată.
Cuplarea intrazilnică la nivel european este o componentă esenţială pentru finalizarea pieţei interne europene de energie, iar, odată cu creşterea cotei de producere de energie intermitentă în mixul de producere european, conectarea pieţelor intrazilnice prin tranzacţionarea transfrontalieră este un instrument din ce în ce mai important pentru ca actorii de pe piaţă să îşi menţină poziţiile echilibrate, se specifică în comunicatul Transelectrica.



