Acasă EconomieBanci & Asigurari Bani pentru IMM-uri

Bani pentru IMM-uri

de GM

Banca Comercială Română (BCR) lansează un program de 75 milioane euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii din fonduri Banca Europeană de Investiţii (BEI). Astfel, IMM-urile cu până la 249 de angajaţi, inclusiv cele nou înfiinţate, care doresc să dezvolte proiecte în industrie, turism, servicii, agricultură şi construcţii pot solicita finanţări din surse BEI, în condiţii foarte avantajoase, se arată într-un comunicat de presă. În cadrul programului, valoarea maximă a unui împrumut este de 12,5 milioane euro, iar costul total al fiecărui proiect eligibil este de maxim 25 milioane euro. În funcţie de specificul proiectului, durata creditului poate fi de minimum 2 ani şi maximum 12 ani, iar perioada de graţie poate ajunge până la maxim 4 ani.

În plus, ca efect al transferului avantajului financiar oferit de BEI în cadrul facilităţilor sale de finanţare, cât şi al angajamentului BCR de a sprijini dezvoltarea sectorului privat, companiile care generează prin activităţi de producţie minimum 75% din cifra de afaceri, precum şi companiile a căror activitate de export reprezintă livrări de cel puţin 50% în afara României, vor putea accesa finanţări cu dobânzi avantajoase, semnificativ sub media pieţei, în funcţie de specificul proiectului.

Facilitatea de finanţare va putea fi accesată sub forma creditelor pentru investiţii (inclusiv ca sursă de co-finanţare a proiectelor care beneficiază de fonduri europene), creditelor ipotecare/imobiliare pentru proiecte de investiţii, creditelor pentru capital de lucru, liniilor de credit sau creditelor pentru finanţarea stocurilor.

BCR este unul dintre principalii parteneri ai Băncii Europene de Investiţii în România. Împrumutul reprezintă un pas important în susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii din România, înscriindu-se în eforturile coordonate cu celelalte instituţii financiare internaţionale destinate stimulării economiei româneşti”, a declarat Ramona Ivan, Directorul Executiv al Direcţiei Instituţii Financiare din cadrul BCR.

din aceeasi categorie