Banca Românească a oferit o finanţare de 8 milioane de euro companiei Blue Sand Investment SRL, parte a Ţiriac Holdings, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic în comuna Păuleşti, jud. Prahova. Finanţarea este acordată pe o perioadă de 8 ani, se arată într-un comunicat de presă.
“Sectorul energiei regenerabile este unul strategic pentru Banca Românească. Începând cu 2007, ne-am dezvoltat o logistică completă, care cuprinde consiliere juridică şi tehnică, la care se adaugă reţeaua noastră de parteneri specializaţi în evaluarea domeniului energiei regenerabile. Până în prezent, au fost evaluate proiecte de aproape 100 MW pentru o potenţială finanţare. Proiectul parcului fotovoltaic din comuna Păuleşti, dezvoltat de compania Blue Sand, a întrunit standardele noastre şi, astfel, am considerat benefică acordarea unei finanţări de 8 milioane de euro pe o perioadă de 8 ani, continuând, astfel, parteneriatul strategic dezvoltat în ultimii 7 ani cu Grupul Ţiriac”, a declarat Cosmin Călin , director executiv Corporate banking în Banca Românească.
Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 13,6 milioane de euro. Parcul fotovoltaic are o putere instalată de 8 MW, iar construcţia acestuia a fost finalizată.
Partenerii Băncii Românești în tranzacţie au fost Casa de Avocatură Ţucă Zbârcea & Asociații, care a oferit asistenţă juridică în negocierea şi redactarea documentaţiei de finanţare, şi TUV Nord România, care a furnizat asistenţă tehnică în legătură cu investiţia.
Banca Românească a acordat, până în prezent, finanţări de peste 50 de milioane de euro în sectorul energetic.


