Acasă Stiri ExterneAsia Pacific Azerbaidjanul vrea să aducă gaze în România

Azerbaidjanul vrea să aducă gaze în România

de GM

TAP si TANAPStatul azer doreşte să exporte şi în România o parte din gazele care vor fi aduse în Europa prin viitoarele conducte TAP şi TANAP, însă pentru acest lucru este nevoie de infrastructură suplimentară care să lege Grecia de Bulgaria şi România, spune Hamza Karimov, CEO al SOCAR România.

„Avem în vedere pentru următorii ani să aducem gaze prin conducta TAP în România şi continuarea proiectului AGRI”, a spus Karimov, într-o conferinţă organizată cu prilejul aniversării a 20 de ani de când statul azer a semnat primul contract de exploatare a petrolului în colaborare cu mai multe companii internaţionale.

Ulterior, el a precizat că nu este vorba de extinderea TAP în România, ci de faptul că gazele aduse din Azerbaidjan prin acest gazoduct ar putea ajunge şi în România, însă numai în condiţiile în care vor fi asigurate interconectări între Grecia, Bulgaria şi România.

În ceea ce priveşte proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconector), Karimov a punctat faptul că statul azer este încă interesat de această rută de transport al gazelor, însă studiul de fezabilitate nu a fost încă finalizat, deci nu a fost luată până în prezent nicio decizie.

AGRI presupune transportul gazelor prin conducte din Azerbaidjan în Georgia, apoi lichefierea lor şi transportarea pe mare până la Constanţa, unde vor fi regazeificate.

Conducta TAP a fost selectată anul trecut drept ruta de transport al gazelor azere în Europa, în detrimentul proiectului Nabucco. SOCAR a decis la jumatatea anului 2013 implicarea companiei în construcţia gazoductului Trans-Adriatica. Gazoductul va deschide coridorul sudic pentru conectarea Republicii Azerbaijan şi a altor producători de gaze din Marea Caspică cu Europa, şi va consolida securitatea energetică a Europei prin diversificarea surselor de alimentare.

Proiectul TAP presupune transportul a 10 miliarde metri cubi de gaz  pe an de-a lungul unui traseu de 800 km, cu începere de la Komotini, în apropiere de graniţa greco-turcă, trecând prin Grecia şi Albania şi terminându-se la San Foca în Italia.

În ceea ce priveşte proiectul TANAP, acesta a luat naştere după încheierea unui parteneriat între Azerbaidjan şi Turcia care presupune construirea unei conducte alternative de transport pe sectorul turcesc. Conducta TANAP se va întinde din Azerbaijan până la graniţa Turciei cu Bulgaria. Capacitatea sa iniţială va fi de 16 miliarde de metri cubi pe an: 6 miliarde de metri cubi pentru Turcia si 10 miliarde de metri cubi pentru restul Europei. Proiectul este conceput pentru a ajunge treptat la o capacitate de 30 de  miliarde de metri cubi şi apoi de 60 miliarde de metri cubi.

Statul azer a aniversat joi 20 de ani de la semnarea ”Contractului Secolului” între compania de stat SOCAR şi cele mai mari companii petroliere din lume pentru exploatarea în comun a zăcămintelor de petrol şi gaze din sectorul azer al Marii Caspice. Semnarea acestui contract a marcat începutul livrării de petrol şi gaze spre Europa şi alte regiuni.

Azerbaijanul este unul dintre cele mai bogate state în rezerve de petrol din lume având o cantitate de peste 3 miliarde de tone. Până în 2020 Azerbaijan are ca obiectiv să extragă cel puţin 40 de milioane de tone de petrol pe an.

din aceeasi categorie