O nouă companie aeriană specializată pe curse charter s-a lansat recent pe piaţa locală, Aviro Air, în contextul dezvoltării aviaţiei din România şi ţinând cont de cererea din ce în ce mai mare pentru zboruri venită din partea turiştilor români şi a touroperatorilor.
Compania a fost înfiinţată în 2014 însă şi-a început activitatea operaţională din acest an.
Aviro Air este formată din oameni cu experienţă, în mare parte din fostul personal al companiei aeriene prezidenţiale a României, Romavia.
„Până anul viitor, flota Aviro Air se va mări şi îşi va diversifica mult reţeaua de destinaţii. Ținta companiei noastre este de a oferi clienților noștri servicii de bună calitate și performanță înaltă. Intenţia noastră este de a opera atât curse charter externe din Bucureşti şi din România, cât şi de a sprijini incoming-ul românesc, aducând turişti străini de pe diverse pieţe ţintă. La ora actuală, am semnat contracte cu mai mulţi touroperatori, atât din România, cât şi din străinătate, şi suntem în negocieri avansate cu alţi touroperatori importanţi. Avem un plan de dezvoltare ambiţios iar ţinta noastră este de a ocupa un loc important pe piaţa de curse aeriene charter din România. Venim cu tarife competitive pe piaţă precum şi cu avantajele aeronavelor din flotă şi ale serviciilor de înaltă calitate”, spune Aurel Biţianu, CEO al Aviro Air.
Compania aeriană deţine, în prezent, două aeronave British Aerospace (BAe) 146-300, cu 112 de locuri și distanţă de „32 pitch” (81 cm) între scaunele confortabile, din piele. Modelul de avion British Aerospace este bine cunoscut în lume, având un avantaj mare de stabilitate în timpul zborului și un mare avantaj al decolării şi aterizării pe piste scurte.
„Aviro Air are certificat pentru operaţiuni de transport aerian public emis de Autoritatea Aeronautică Civilă din România și o echipă de mentenanţă cu experienţă mare, care păstrează aeronavele la un standard ridicat de întreţinere, gata de a decola în orice moment”, anunţă compania într-un comunicat.
Aviro Air operează în prezent curse aeriene pe destinaţii europene şi către Orientul Mijlociu.


