Datoria pe care Rompetrol o are faţă de statul român ar putea fi reeşalonată pe o perioadă de doi-trei ani. O delegaţie a Kazahstanului va veni în ianuarie la Bucureşti pentru aceste discuţii, a susţinut, recent, preşedintele Traian Băsescu la postul public de televiziune. Ceea ce părea, încă de la început, soluţia cea mai avantajoasă pentru ambele părţi. Cel mai probabil, emisiunea de obligaţiuni va fi prelungită sau va avea loc o nouă emisiune de obligaţiuni.
Reamintim, în octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanţă privind transformarea în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a restanţelor bugetare ale rafinăriei Petromidia (preluată de Rompetrol) existente la data de 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. Datoriile pot fi returnate prin plata în bani sau în acţiuni. Guvernul a luat în calcul la alcătuirea bugetului pe acest an o sumă de 2,4 miliarde de lei în contul datoriei Rompetrol. Mai mult, şi la rectificarea bugetară Ministerul de Finanţe a prevăzut venituri din datoria Petromidia, adevărat, mult mai mici, de 350 milioane de lei. Conform Finanţelor, nu s-au plătit decât 228 milioane de lei, adică aproximativ 9,5% din datorie.
În luna august, Rompetrol Rafinare a fost acţionată în instanţă de către Ministerul Finanţelor Publice, care a contestat o majorare de capital de 329,4 milioane de lei, decisă de grupul petrolier în luna iunie, sumă care urma să fie utilizată pentru plata unei părţi din obligaţiile datorate către stat.
Compania Rompetrol, controlată acum de firma kazahă de stat KazMunaiGaz, nu a răscumpărat obligaţiunile până pe 30 septembrie 2010, termenul limită. De asemenea, KazMunaiGaz a decis, în AGA din luna septembrie, să convertească în acţiuni obligaţiunile emise de Rompetrol în 2003 şi pe care nu le-a răscumpărat de la stat, potrivit unui raport al Rompetrol Rafinare transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De-a lungul anului, între autorităţi şi companie a avut loc un adevărat război pe tema rambursării datoriei, de la sechestru asigurător pus de ANAF asupra unor terenuri şi instalaţii ale Rompetrol Rafinare, până la sesizarea forurilor internaţionale pentru acţiunile abuzive care tind spre exproprierea investiţiilor realizate în România, incluzând Curtea de Arbitraj Internaţional de la Washington (“ICSID”).
“Rompetrol nu intenţionează, bineînţeles, să înstrăineze aceste active: în perioada 2007-2010, programul de investiţii în Grupul Rompetrol se ridică la peste 1 miliard dolari, pe baza finanţării a nu mai puţin de 1,8 miliarde dolari acordate în aceeaşi perioadă de acţionarul majoritar KazMunayGas”, se arăta într-un comunicat de presă al companiei. “Precizăm că aproape 40% din valoarea totală a obligaţiunilor o reprezintă dobânzi şi penalităţi calculate în 2003, compania plătind, astfel, pe parcursul celor 7 ani, dobândă la dobândă”, potrivit companiei. Plăţile efectuate de Rompetrol Rafinare către Ministerul Finanţelor Publice în baza Convenţiei de Emisiune au ajuns la circa 310 milioane dolari. De asemenea, conform companiei, Grupul Rompetrol a plătit, din anul 2000 până în prezent, la bugetul de stat, 8 miliarde dolari, din care 3,5 miliarde dolari au fost achitate din 2007, anul preluării pachetului majoritar de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan, şi până acum, banii constând în taxe, accize, impozite.
Reamintim, The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding până în august 2007, atunci când Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.
Prin reeşalonarea datoriei Rompetrol, se pare că autorităţilor “le vine mintea la cap”. Cum reprezentanţii companiei au anunţat în numeroase rânduri că nu au toţi banii pentru plata datoriei, “încăpăţânarea” guvernanţilor în a încasa întreaga sumă nu avea cum să dea roade. Acum, fie prin prelungirea emisiunii de obligaţiuni, fie prin lansarea unei noi emisiuni, statul nu va face decât să încaseze nişte bani în plus (ambele variante presupunând plata unor noi dobânzi).
