Autoritatea Feroviară Română (AFER) cheltuiește în acest an 4,05 milioane lei (peste 910.000 euro) pe deplasări interne și în străinătate (3,15 milioane lei cele interne și respectiv 900.000 lei pe cele externe). Autoritatea și-a bugetat venituri totale egale cheltuielilor, în sumă de 60,32 milioane lei.
Cheltuielile cu personalul se ridică la 35,66 milioane lei. AFER are 500 angajați. Câștigul mediu brut lunar este de 4.112 lei pe salariat. Aici nu este cuprinsă însă și suma aferentă salariilor directorului general și a directorilor de organisme (suma de 430.000 lei).
Cheltuielile estimate cu încălzitul și iluminatul sunt de un milion de lei, iar cele cu carburanții se ridică la 450.000 lei.
De precizat, instituția publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor este finanțată integral din venituri proprii.
AFER este organismul tehnic specializat al Ministerului Transporturilor în domeniul feroviar și de transport cu metroul, autoritatea fiind înființată în 1998.
AFER este desemnată să asigure: autorizarea administratorilor de infrastructură feroviară; investigarea și cercetarea accidentelor și incidentelor feroviare; evaluarea și supravegherea sistemului feroviar; controlul și inspecția de stat în transportul feroviar și cu metroul; realizează registrul feroviar, constând în principal în înmatricularea materialului rulant și în evidența infrastructurii feroviare publice; autorizează și supraveghează furnizorii interni de produse și servicii în domeniul feroviar.


