Acasă MediuDezvoltare Durabila Auchan și Leroy Merlin se „acoperă” de panouri fotovoltaice

Auchan și Leroy Merlin se „acoperă” de panouri fotovoltaice

de L M

Acoperișurile marilor magazine încep să fie ocupate cu panouri fotovoltaice. În cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de tranziție către energie verde, 28 de magazine ale retailerilor Auchan și Leroy Merlin sunt echipate cu peste 27.000 de astfel de panouri, ce asigură aproximativ 20% din consumul de energie al fiecărui magazin. Proiectul este realizat în parteneriat cu firma Helexia, filială a Voltalia, furnizor european major pentru tranziția energetică.

Într-un amplu proiect, 16 magazine Auchan și 12 din rețeaua Leroy Merlin din țară au fost echipate cu panouri fotovoltaice, ce însumează o suprafață totală de peste 63.000 mp. Acestea asigură o producție totală de peste 14.000 MWh pe an. De asemenea, prin dezvoltarea acestui proiect de energie verde, companiile contribuie activ la reducerea impactului negativ asupra mediului, evitând producerea a peste 8.000 de tone de CO2 annual, se arată într-un comunicat de presă al promotorilor proiectului. Pe acoperișul fiecărui magazin sunt instalate, în medie, circa 1.000 de panouri, cu o putere medie de 400 W/panou, asigurând astfel până între 20-30% din consumul energetic al unui magazin.

Dezvoltarea, construcția și întreținerea acoperișurilor solare sunt asigurate de către Helexia, un jucător important în sectorul tranziției energetice, prezent în România din 2022. „Este un privilegiu să extindem parteneriatul nostru de succes cu Leroy Merlin și Auchan Retail în Europa Centrală. Astăzi, pe măsură ce inaugurăm aceste proiecte, reafirmăm convingerea noastră că România este o piesă fundamentală în puzzle-ul nostru global și suntem mândri că am făcut această investiție în viitorul său. A fi un jucător global de succes înseamnă că trebuie să excelăm în a fi un partener de afaceri local”, a declarat Benjamin Simonis, CEO Helexia, luni, 2 septembrie 2024, la București, la inaugurarea proiectului.

Panourile fotovoltaice instalate de Helexia au o durată de viață de 25-30 de ani și sunt reciclabile în proporție de 95%, precizează comunicatul.

„Schimbările climatice și decarbonizarea operațiunilor reprezintă un subiect de importanță vitală pentru noi și pentru generațiile viitoare. Tocmai de aceea, ne-am luat un angajament puternic de a continua să investim în măsuri pentru protejarea planetei, proiectul de echipare cu panouri fotovoltaice fiind una dintre aceste inițiative. 16 dintre magazinele noastre sunt echipate cu peste 18.000 de panouri, ceea ne permite să economisim aprox. 20% din consumul unui magazin. Economiile realizate deja prin eficiența energetică și planul de sobrietate energetică pe care îl avem în derulare, au o contribuție importantă la asigurarea prețurilor mici zi de zi”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.

Începând cu anul 2022, Leroy Merlin și-a propus reducerea amprentei de carbon cu 5% în fiecare an, astfel încât, până în 2035, să o reducă la jumătate comparativ cu anul de referință.

„Ne-am asumat angajamentul de a contribui la o planetă mai sănătoasă, oameni mai fericiți și prosperitate, prin măsuri constante și graduale. (…) Panourile fotovoltaice instalate pe acoperișurile magazinelor ne ajută să economisim până la 27% din energie, iar pe această cale dorim să le mulțumim partenerilor noștri de la Helexia pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO

Susținere ministerială

Pentru autoritățile român, proiectul derulat de acești mari retaileri este un semnal important pentru măsurile ce pot fi luate în vederea asigurării necesarului de energie și reducerea amprentei de carbon. Dragoș Roibu, director de cabinet al ministrului Energiei, a ținut să transmită preocuparea de la nivel ministerului pentru astfel de investiții și fondurile foarte mari alocate proiectelor energetice. Până acum, au fost alocate peste 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile pentru astfel de proiecte.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost cel care a atras atenția cel mai puternic asupra necesității măsurilor pentru reducerea emisiilor de carbon.

„Am bătut toate recordurile în ceea ce priveşte luna iunie, luna iulie şi luna august. Toate cele trei luni de vară au fost declarate oficial drept cele mai călduroase din istoria măsurătorilor ANM şi măsurăm de peste 120 de ani. În timp ce la Paris, în 2015, se discuta despre cât de mult rău va produce o abatere termică de 1,5 grade Celsius, pe care trebuie să o evităm cu orice preţ, din păcate vara anului 2024 prezintă deja o abatere termică de peste 3,5 grade Celsius, doar ca să înţelegem situaţia care ne aflăm”, a spus ministrul Fechet, la eveniment.

Demnitarul a ținut să arate preocuparea Ministerului Mediului în susținerea investițiilor în măsuri de reducere a emisiilor de carbon și a amintit despre programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024, care are un buget de 2 miliarde de lei.

„Am spus, nu demult, că-mi doresc să ne oprim atunci când pe fiecare acoperiş din România va exista câte un panou fotovoltaic. Nu ştiu dacă e foarte aproape acel moment în care toţi românii vor beneficia de astfel de investiţii, însă cu siguranţă, uitându-mă la ceea ce se întâmplă în sectorul privat şi la ceea ce se întâmplă cu proprietarii de hale, de construcţii cu acoperiş foarte mult, vă spun că sunt foarte optimist”, a subliniat ministrul Mediului.

Acesta a adăugat că speră ca şi magazinele de bricolaj să intre în Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), iar astfel românii să poată cumpăra în schimbul voucherelor primite produse pentru casă, nu doar alimente.

Auchan România are peste 430 de magazine, dintre care 28 de hipermarketuri și aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan. În 2023, a avut o cifră de afaceri de peste 1,6 miliarde de euro.

Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, este lider european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 100 de ani ca retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit.În România funcționează 21 de magazine Leroy Merlin, cu aproape 3.500 de angajați în 15 orașe.

Helexia este un jucător important în sectorul tranziției energetice. Creată în 2010, Helexia este o filială a Voltalia, specializată în performanța energetică a clădirilor și în producția de energie fotovoltaică la fața locului (pe acoperișuri și în parcări cu acoperișuri solare.

 

din aceeasi categorie