Acasă MediuDezvoltare Durabila Asfor: e nevoie de forestieri

Asfor: e nevoie de forestieri

de L M

Asociația Forestierilor din România Asfor a demarat activitățile prin care sunt încurajați tinerii să se pregătească și să lucreze în domeniul forestier. În prezent, statele se bazează foarte mult pe economia verde, iar lemnul este un element fudamental în acest circuit. De aceea, Asfor militează pentru formare profesională tot mai puternică în domeniul forestier.

ASFOR, în calitate de reprezentant al breslei forestierilor, a început o serie de întâlniri-eveniment cu elevii școlilor silvice și forestiere din România. Aceste școli sunt pepinierele în care se formează specialiștii cu pregătire tehnică medie; de aici provine baza sectorului forestier!, se arată într-un comunicat de presă al asociației.

Primul eveniment s-a desfășurat, vineri, 11 noiembrie 2022, la Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești, Ilfov. De altfel, școala a fost înființată în 1893 prin Decret Regal. La eveniment au participat 60 de tineri, alături de antreprenori, experți și oficiali ai statului. Cu această ocazie, liceenii colegiului din Brănești au putut afla, concret, ce înseamnă să lucrezi în sectorul forestier, care sunt nevoile și așteptările sectorului în ceea ce privește resursa umană.

„Administrarea corectă a pădurii și gestionarea sustenabilă a resursei de lemn sunt căile prin care menținem echilibrul pentru îndeplinirea celor trei funcții de bază ale pădurii: economică, socială și de mediu. Dar pentru aceasta este nevoie de lucrători pregătiți”, a declarat Ciprian Muscă, președintele Asfor.

Potrivit acestuia, contextul internațional este favorabil dezvoltării silviculturii și domeniului forestier. Statele dezvoltate se bazează tot mai mult pe economia verde. Utilizarea lemnului în foarte multe sectoare – de la construcții, la fabricarea de microcipuri – înseamnă folosirea unei resurse care captează și, prin produsele de lemn, stochează carbon. Aceste state investesc puternic în silvicultură și în sectorul forestier. Cercetarea este tot mai amplă, digitalizarea se extinde, utilajele sunt tot mai complexe, moderne și prietenoase cu mediul. Se construiesc zgârie-nori, clădiri de birouri, blocuri de apartamente, săli de sport și stadioane din lemn. Lemnul se dovedește mai performant și decât betonul sau oțelul.

„România are resursă de lemn din plin. Dar dacă țara noastră vrea să prindă acest „tren al lemnului”, trebuie să investească în sector. Este, din păcate, un sector care a fost marginalizat timp de decenii și hulit pe nedrept ani de zile. Avem nevoie de utilaje forestiere prietenoase cu mediul, avem nevoie de echipamente și tehnologie, avem nevoie să extindem rețeaua de drumuri forestiere. Dar avem nevoie acută de specialiști!”, a spus Muscă.

„Asigurarea pe termen lung a resursei umane calificate este mai mult decât obligatorie. Breasla noastră are experiență și expertiză, școala silvică românească și-a câștigat o bună reputație, dar dacă nu avem grijă de specialiști, aceștia vor pleca în țări unde au condiții mai bune de lucru și salarii mai mari. Statele europene cu tradiție în exploatarea și prelucrarea lemnului – Franța, Germania, Austria sau țările nordice – au oferte de muncă de calitate, iar specialiștii români sunt foarte bine primiți”, a adăugat președintele Asfor.

„Noi trebuie să găsim soluții pentru a-i oferta pe tineri. Pădurile României au nevoie de ei. Sunt la început de drum, sunt calificați în școli de tradiție, dar dacă nu avem grijă de ei, vom intra într-o criză de resurse umane. Deja sunt companii din industrie care au adus muncitori din Asia în fabricile lor”, a atras atenția Ciprian Muscă.

Prin aceste evenimente organizate în școlile silvice, ASFOR promovează creșterea competențelor profesionale ale celor care alcătuiesc breasla forestierilor. De asemenea, construiește punți de comunicare liberă pentru toți membrii breslei, indiferent de poziția lor profesională, completează comunicatul.

 

din aceeasi categorie