Acasă EconomieIndustrie ArcelorMittal ar putea construi o nouă oţelărie în Cehia

ArcelorMittal ar putea construi o nouă oţelărie în Cehia

de A

ArcelorMittal-GalatiGrupul ArcelorMittal va investi într-o nouă oţelărie în regiunea din nord-estul Cehiei, valoarea investiţiei fiind de ordinul câtorva miliarde de coroane cehe, a informat marţi cotidianul Hospodarske Noviny, preluat de Reuters.

„Vrem să construim o nouă oţelărie la Ostrava care va utiliza tehnologii moderne. Ne aşteptăm să anunţăm investiţia anul viitor”, a declarat directorul financiar de la ArcelorMittal, Aditya Mittal.ArcelorMittal deja este una dintre cele mai mari companii siderurgice din Cehia cu 7.500 de angajaţi. Profitul net de anul trecut s-a ridicat la aproape două miliarde de coroane, scrie Agerpres.

Grupul ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone, iar producţia de minereu de fier a fost de 63,98 milioane de tone.

În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru).

din aceeasi categorie