Acasă EconomieIndustrie Arabia Saudită nu plăteşte muncitorii străini, din cauza preţului petrolului

Arabia Saudită nu plăteşte muncitorii străini, din cauza preţului petrolului

de A

sonda 4Mii de muncitori străini care lucrează în Arabia Saudită nu şi-au primit salariile de luni de zile. Guvernul a întârziat şi plăţile către contractori pentru a face faţă scăderii accelerate a preţului petrolului, în condiţiile în care autorităţile saudite au început reformele şi reducerile de cheltuieli.

Printre cei mai afectaţi de aceste măsuri sunt muncitorii străini care lucrează în Arabia Saudită în sectorul construcţiilor, unde salariile sunt mici iar condiţiile de lucru erau deja dificile.

În barăcile din deşert sunt „abandonaţi” aproximativ 16.000 de muncitori doar din India şi Pakistan, iar potrivit reprezentanţilor guvernelor celor două ţări, aceştia nu ar fi fost plătiţi de opt luni. ​

Întâi muncitorii nu şi-au mai primit salariile, iar apoi nu a mai fost nimic de lucru. Pentru un timp, nici nu au avut mâncare în barăcile unde locuiesc în deşertul saudit. Proviziile medicale au fost epuizate acum două luni, scrie Bloomberg.

Măsurile de austeritate afectează nu doar bugetarii, ci şi companiile private, care de decenii s-au bazat pe susţinerea guvernului.

Companiile de construcţii aşteaptă de la guvernul saudit plata pentru luni de zile de servicii prestate, care încă nu au fost achitate, iar în proces sunt prinşi mii de muncitori, în special din zonele sărace din Asia, care nu ştiu câtă vreme va mai dura coşmarul.

„Nu ne dau niciun răspuns cu privire la salariul nostru. După ce îmi dau banii şi ce mi se cuvine, voi pleca de aici”, a spus Mihammed Salahaldeen, un muncitor din Bangladesh.

din aceeasi categorie