Acasă Stiri ExterneAmerica Apar candidaţii pentru şefia FMI

Apar candidaţii pentru şefia FMI

de M G

După ce directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, şi-a dat demisia de la conducerea instituţiei financiare, în urma nominalizării la preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE), încep să apară “pretendenţii” pentru şefia FMI.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia FMI. Ţinând cont că, recent, americanul David Malpass a obţinut funcţia de preşedinte la Banca Mondială, analiştii se aşteaptă ca funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional să revină unui european.

Unul dintre numele cel mai des vehiculate este cel al lui Mark Carney – guvernatorul Băncii Angliei (BoE) – în vârstă de 54 de ani, se arată într-o analiză a Euronews. Economistul canadian – care deţine şi paşaport britanic, precum şi irlandez – a fost, în ultimii şapte ani, preşedintele Consiliului pentru Stabilitate Financiară (Financial Stability Board – FSB), un organism care se ocupă de reglementare financiară pentru economiile din G20. Carney este licenţiat în economie la universităţile Harvard şi Oxford şi a lucrat 13 ani pentru gigantul bancar american Goldman Sachs.

Un alt candidat este Olli Rehn – în vârstă de 57 de ani – membru al Consiliului guvernatorilor BCE şi guvernatorul Băncii Centrale a Finlandei. Anterior acesta a fost ministrul al Economiei în Finlanda şi de două ori a fost comisar european. Rehn a studiat relaţii internaţionale, jurnalism şi ştiinţe politice.

Pierre Moscovici – în vârstă de 61 de ani – este comisar european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă. De asemenea, a fost de două ori ministru în Franţa şi este licenţiat în economie şi filosofie. Dacă va fi numit, va fi al treilea director general francez al Fondului Monetar Internaţional.

O altă candidată importantă este bulgăroaica Kristalina Georgieva – în vârstă de 65 de ani – în prezent director general al Băncii Mondiale. Ea a lucrat prima dată în 1993 pentru Banca Mondială şi din 2017 este director general al instituţiei financiare mondiale. Georgieva a ocupat în trecut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi în perioada 2014 – 2016 a fost comisar pentru buget, supervizând prima reducere a bugetului multianual al UE. Este licenţiată în ştiinţe economice, în economie politică şi în sociologie la Universitatea de Economie Naţională şi Mondială din Sofia, unde a şi predat în perioada 1977 – 1991.

din aceeasi categorie