”Măsura de exceptare a companiilor energo-intensive de la plata unui număr de certificate verzi este pusă sub zodia ambiguității de către Guvernul României”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului PNL Lucian Bode, fost ministru al Economiei.
“La mai bine de un an de la adoptarea Hotărârii de Guvern prin care statul român acordă un sprijin în valoare de 750 de milioane de euro marilor companii consumatoare de energie, autoritățile nu a făcut încă publică lista nominală a companiilor care au primit acceptul pentru exceptarea de la plata unei părţi din numărul de certificate verzi aferent cotei obligatorii și nici nu au precizat modul în care această măsura va fi pusă în aplicare”, arată Lucian Bode.
Conform acestuia, la nivel de principiu, măsura poate fi bună și reprezintă un ajutor economic ce permite păstrarea competitivităţii pe o piaţă concurenţială, dar deputatul PNL incriminează “secretomania din spatele acestei măsuri”. “Până în acest moment, de la intrarea în vigoare și cu o oarecare întârziere mai mult sau mai puțin voită a acestui avct normati, un număr de companii au primit acorduri de exceptare. Prima mea preocupare se leagă de identitatea acestor companii, având în vedere caracterul public și transparent pe care orice aplicare rezultată dintr-un demers legislativ trebuie să-l conțină. Solicit, astfel, prezentarea identității companiilor beneficiare, numărul aproximativ de certificate verzi care sunt exceptate de la plată în anii 2015 și 2016, dar și cantitatea totală de energie electrică care se exceptează de la plata certificatelor verzi în aceeași perioadă”, mai spune Lucian Bode.
“O altă nelămurire a cărei soluționare este extrem de importantă pentru societatea de consum o reprezintă impactul acestei Hotărâri asupra achiziției de certificate verzi și, implicit, modificarea cuantumului de plată pe care ceilalți consumatori, casnici și non-casnici, trebuie să-l achite în urma redistribuirii certificatelor verzi pe care ar fi trebuit să-l achiziționeze companiile exceptate de la plată. De asemenea, în contextul acestei probleme, nu există o stipulare concisă legată de noua valoare a cotei obligatorii de achiziție de certificate verzi pentru restul consumatorilor. În prezent, acest cuantum se situează în jurul valorii de 0, 274 CV/MWh, însă, după aplicarea HG 495/2014, nu a fost prezentată nicio altă modificare”, mai spune deputatul PNL.
De remarcat, într-o Notă elaborată de ANRE, cota obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi este de 12,15% în anul 2016.
“În situația în care se iau în calcul și exceptări ale cantității de energie electrică consumată, impactul certificatelor verzi în factura consumatorilor finali va crește pentru consumatorii finali neexceptați cu valori cuprinse între 38 lei/MWh și 44 lei/MWh, care corespund unor consumuri exceptate între 4.000 GWh și 9.000 GWh”, se mai arată în Notă. De remarcat, în prezent, impactul este de 35 lei/MWh.


