Akram Khan Company va susține pe 8 și 9 mai, începând cu orele 20:00, spectacolul Kaash, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național București, la cea de-a șaisprezecea ediție a Întâlnirilor JTI, organizată de JTI România. La București va fi prezentată noua versiune a „Kaash”, care a avut premiera internațională anul trecut. Regia artistică și coregrafia spectacolului sunt realizate de Akram Khan, compozițiile muzicale sunt semnate de Nitin Sawhney, iar scenografia îi aparține lui Anish Kapoor.
„Iubesc cu adevărat ideea de a vorbi cu oamenii folosindu-mi corpul. Când am oportunitatea să mă exprim prin intermediul corpului, simt că trăiesc, că stabilesc o legătură și că așa le pot spune povești oamenilor”, a declarat Akram Khan, directorul artistic al Akram Khan Company, într-o videoconferință transmisă live, cu jurnaliștii din România.
„Steaua întunecată a dansului”, așa cum a fost numit Akram Khan de critici, a vorbit despre întâlnirea sa cu dansul contemporan, întâlnire care a dus la creația „Kaash”.
„La 22 de ani, am decis să studiez dansul contemporan. Era prima oară când intram în contact cu dansul contemporan, nu știam ce înseamnă, așa că am mers la bibliotecă și am căutat filme. Am ales, la întâmplare, Pina Bausch, cu „Rite of spring” și DV8, cu „Physical Theatre”. Le-am vizionat și am fost uimit. Nu avusesem niciodată experiența dansului contemporan. Acela a fost momentul în care corpul meu a început să devină confuz – nu era vorba de dans clasic, nici de dans contemporan, ci de o „confuzie” între cele două. Și din acea confuzie a rezultat spectacolul „Kaash”, una dintre primele mele opere, o adevărată investigare a limbajului mișcării, a acestei combinații de dans clasic indian și dans contemporan”, a spus el.
Noua trupă, formată din cinci artiști internaționali, va revărsa o altă lumină și energie asupra piesei, focalizată pe forma fizică și precizie, ceea ce, cred, încă are o mare relevanță în 2014, a declarat Akram Khan despre noua versiune a spectacolului.
Când a fost lansat inițial, în 2002, Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”) a fascinat deopotrivă publicul și criticii. Un spectacol care „a zguduit lumea”, titra „The Daily Star”, în timp ce „Times of London” sublinia „expresivitatea superb sincronizată”, iar Daily Telegraph nota inspirat: „Kaash te face să tremuri de emoție”. „The Guardian” a văzut Kaash ca pe o explorare a Universului în 55 de minute, caracterizându-l pe Akram Khan drept o „stea întunecată a dansului”.
„Kaash este, într-un fel, o operă abstractă, narativă și totodată ambiguă. Ceea ce îmi place când e vorba de corpuri diferite, din culturi diferite, este faptul că dansul devine ambiguu. Cuvintele sunt certe, clare, dar mișcarea poate fi ambiguă, pentru ca noi să putem pune propria poveste în acele corpuri. Ceea ce înseamnă un gest pentru mine, poate însemna ceva diferit pentru altcineva. Cu „Kaash” nu am vrut să spun o poveste ca în baletul clasic sau în dansul clasic indian, ci una mult mai deschisă”, afirmă Khan.
Potrivit coregrafului, totul a pornit de la mitologia hindusă.
”Zeul Shiva este cel care creează, conservă și distruge. Cele trei elemente ale vieții sunt creația, conservarea și distrugerea. Atunci când distrugi ceva, în același timp, creezi. Din spargerea unui bol de sticlă se creează o mulțime de fragmente mai mici, cioburile. Și dacă pe acestea le spargi din nou, creezi fragmente și mai mici. Este o repetiție: viață-moarte, moarte-viață. Din distrugere vine creația, din creație vine distrugerea. În mitologia hindusă, timpul e ciclic. În „Kaash” am fost fascinat de energie, de univers, de universuri diferite în timpuri diferite. Este o mare onoare să prezint acest spectacol, primul pe care l-am creat, în 2003, pornind de la dorința de a lucra cu idei mari: zeul Shiva, mitologia hindusă, fizica. Pentru că știința și mitologia sunt legate”, a explicat coregraful.
Tocmai pentru că farmecul dansului e ambiguitatea, Akram Khan transmite publicului din România: „Îmi doresc ca oamenii să rămână cu ceva după vizionarea „Kaash”, dar nu cu ceva specific, impus de mine. Sper și mă rog ca publicul să simtă că se poate conecta cu „Kaash”, cu ceea ce se întâmplă pe scenă. E vorba despre conexiune si experiență, care e foarte intensă”.
În doar paisprezece ani, Akram Khan Company a ajuns una dintre cele mai inovatoare companii de dans din lume. Compania are o prezență internațională majoră și se bucură de turnee care se adresează multor culturi de pe întregul glob. Akram Khan a obținut numeroase premii internaționale de dans, ca de exemplu Premiul Olivier, în anul 2012. Artistul este în prezent profesor la Universitatea de Arte din Londra, colaborează cu Teatrul Sadler’s Wells din Londra, Grenoble din Franța și, de asemenea, cu festivaluri importante din întreaga lume.
Inaugurate în anul 2000, de celebra companie de balet „Bejart Ballet Lausanne”, Întâlnirile JTI au găzduit dansatori, coregrafi și companii de balet celebre: Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui. Evenimentul Întâlnirile JTI este organizat și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
JTI este membră a Grupului Japan Tobacco (JT), unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun. JTI comercializează mărci precum Winston, Mevius și Camel. Portofoliul companiei include și mărcile internaționale Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie London, Glamour și LD. Având sediul central la Geneva, Elveția, JTI are circa 27.000 de angajați și operațiuni în peste 120 de țări.


