Şase zboruri din zece ale companiei aeriene Air France vor fi anulate luni, din cauza unei greve a piloţilor care se opun condiţiilor de dezvoltare a unei filiale low-cost a grupului, a anunţat sâmbătă compania. Sindicatul SNPL (majoritar) a făcut apel la o grevă pentru perioada 15-22 spetembrie, în timp ce alte două sindicate au solicitat desfăşurarea unei astfel de acţiuni până la 18 septembrie.
„Air France prevede să asigure 40% din zborurile sale pentru ziua de 15 septembrie 2014 „, anunţă compania într-un comunicat.
Compania îi sfătuieşte din nou pe clienţii săi care au rezervat un zbor între 15 şi 22 septembrie să-şi amâne călătoria sau să-şi schimbe biletul fără alte costuri suplimentare.
„Dacă acţiunea socială va continua şi după 15 septembrie, programul zborurilor va fi adaptat în consecinţă. Eventualele repercusiuni vor fi comunicate clienţilor vizaţi cu o zi înainte de plecare”, a precizat compania, potrivit Mediafax.
O grevă de o săptămână ar fi cea mai importantă organizată din 1998 de către piloţii Air France.
CEO-ul Air France, Frédéric Gagey, care cifrează de la „10 până la 15 milioane” de euro pe zi costul acestei greve, a declarat sâmbătă că discuţiile cu sindicatele vor continua în vederea găsirii unei soluţii în acest conflict.
Cele trei sindicate, care se opun condiţiilor de dezvoltare a companiei low-cost a grupului, Transavia, au intrat de mai multe săptămâni în conflict cu conducerea. Sindicatele s-au arătat pesimiste, sâmbătă, în legătură cu posibilitatea unei ieşiri din criză.
Air France România recomandă pasagerilor cu zboruri în perioada 15-22 septembrie, când este anunţată greva piloţilor francezi, fie să îşi amâne călătoria, fie să îşi schimbe biletul gratuit, pentru a evita întârzieri pe aeroport sau situaţii neplăcute.
„Ca urmare a confirmării acţiunii de grevă întreprinsă de aproximativ 60% dintre piloţii francezi în perioada 15 – 22 Septembrie 2014, Air France România a luat măsuri excepţionale la nivel local pentru a diminua disconfortul creat pasagerilor. Astfel, începând de săptămâna trecută toţi pasagerii cu zboruri în perioada 15 – 22 Septembrie 2014 au fost informaţi despre eventualitatea acestei greve şi au primit informaţii despre cum îşi pot modifica data de zbor pentru a fi cât mai puţin afectaţi de această situaţie” , a anunţat printr-un comunicat Air France România.
Pentru a evita orice întârzieri pe aeroport sau situaţii neplăcute, Air France sfătuieşte pasagerii, ca în perioada menţionată, fie să îşi amâne călătoria, fie să îşi schimbe biletul gratuit.
Totodată, call center-ul Air France România, deschis în mod normal de luni până vineri între orele 09:00 – 17:00, şi-a extins activitatea şi în ziua de duminică, 14 Septembrie, între orele 09:00 – 17:00.
„Toţi pasagerii cu zboruri în perioada 15 – 22 Septembrie sunt rugaţi fie să contacteze call center-ul Air France, la numărul de telefon 021 206 92 00 pentru a primi informaţii despre zborul lor fie să acceseze rezervarea lor prin website-ul companiei, www.airfrance.ro„, precizează compania.


