AGL Energy Ltd, al doilea distribuitor de energie din Australia, a anunţat că nu va mai cumpăra alte centrale electrice pe bază de cărbune și că va închide toate centralele existente ce funcţionează pe bază de cărbune până în 2050, informează publicaţia The Business Times. De altfel, industria cărbunelui este cel mai mare poluator al ţării.
Compania, care în septembrie 2014 a finalizat achiziţia a două centrale electrice pe bază de cărbune (tranzacţie de 1,17 miliarde dolari americani), din statul New South Wales, şi-a prezentat noua „politică de gaze cu efect de seră”, notează businesstimes.com.sg.
„Acesta va fi un proces continuu, progresiv, gestionarea operațiunilor eficiente ale activelor noastre și trecerea populaţiei în domeniul noilor tehnologii de generare”, a declarat Andy Vesey, care este directorul executiv al AGL din luna februarie.
Măsura vine ca urmare a faptului că industria cărbunelui din Australia se confruntă cu o încetinire a exporturilor către China, care este cel mai mare partener comercial al țării şi care acum se orientează spre opţiuni energetice mai curate.
Politicienii australieni se luptă să se pună de acord asupra unui obiectiv la nivel naţional privind energia regenerabilă, după ce noul guvern a anulat un impozit controversat pe cărbune aplicat poluatorilor în 2014.
„Este important ca politica guvernului să stimuleze investițiile în tehnologie cu emisii reduse, asigurându-se în același timp că centralele electrice vechi şi mai puțin eficiente și fiabile sunt eliminate rând pe rând din Australia „, a declarat Vesey.


