Acasă EconomieBanci & Asigurari AFM externalizează analiza cererilor de finanțare

AFM externalizează analiza cererilor de finanțare

de L M

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis, în cele din urmă, să externalizeze analiza dosarelor depuse în cadrul mai multor programe derulate de către AFM. Este vorba de programele cu sute sau mii de beneficiari. Era nevoie de o măsură care să permită analiza dosarelor într-un ritm cât de cât normal, pentru că, în prezent, sunt cereri de finanțare depuse în 2019 fără nicio rezoluție. Până acum, AFM a refuzat să externalizeze procedura de analiză a dosarelor, demersurile în acest scop fiind demarate de fostul șef, Lorand Fulop.

„În urma unei analize am observat că numărul de programe a crescut în ultimii ani, deşi personalul AFM alocat gestionării programelor a rămas neschimbat sau chiar s-a diminuat, apărând astfel un dezechilibru care poate determina întârzieri în soluţionarea dosarelor de finanţare şi în implementarea proiectelor”, a declarat Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele AFM, se arată într-un comunicat de presă.

„Aceste aspecte au determinat identificarea unei soluţii urgente care să ne permită să contractăm servicii specializate de evaluare a dosarelor de finanţare, astfel încât să ne încadrăm cu analiza în calendarul de derulare a programelor de finanţare. Anul acesta ne dorim să putem lansa noi sesiuni de finanţare după aprobarea bugetului instituţiei şi să ne asigurăm că toate programele vor avea succes, fie că vorbim de simplificarea mecanismelor de accesare prin extinderea digitalizării, cât şi prin soluţionarea rapidă a cererilor de finanţare depuse de cetăţeni sau autorităţile publice. Până la momentul la care vor fi finalizate procedurile de achiziţie publică de externalizare, care estimăm că vor dura câteva luni, pentru a nu afecta derularea programelor lansate, vom începe evaluarea internă a cererilor de finanţare depuse, astfel încât să putem anunţa primele rezultate în cel mai scurt timp”, a precizat oficialul AFM.

Decizia de externalizare are în vedere dosarele depuse în cadrul uor programe cu foarte mulți beneficiari, precum Casa Verde Fotovoltaice, Eficiență Energetică în Clădiri Publice, Iluminat Public și Stații de reîncărcare în localități,

Potrivit comunicatului, procedurile specifice achiziției publice sunt în curs de desfășurare, dar nu sunt făcute ale precizări despre preț sau principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească viitorii colaboratori.

Pe de altă parte, comunicatului atrage atenție că „toate informaţiile relevante, atât în ceea ce priveşte modificarea ghidurilor de finanţare şi consultarea factorilor interesaţi, cât şi calendarul de desfăşurare a programelor, vor fi aduse la cunoştinţă publicului, prin publicarea lor pe site-urile AFM şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), dar şi prin intermediul mass-media.

din aceeasi categorie