Conducerea Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Transport şi cea a Aeroportului Satu Mare au semnat un contract de 52,5 milioane lei pentru reabilitarea şi modernizarea aerogării, informează Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
„Obiectivele specifice ale cererii de finanţare se referă la mai multe componente: suprafeţe de mişcare, instalaţii de balizaj, canalizare pluvială şi drenaje, extindere aerogară, proiectare tehnică şi asistenţă tehnică, probe tehnologice pentru echipament”, se arată într-un comunicat al MFE.
Astfel, se vor executa lucrări de reparaţii asupra dalelor de beton de ciment de pe pistă, căii de rulare şi platformei de îmbarcare – debarcare, se vor îmbunătăţi condiţiile de rulaj prin aşternerea unui strat bituminos, se vor suplimenta circuitele de balizaj şi se vor completa cele existente pentru a asigura operarea aeronavelor în limita categoriei II – ICAO, se vor reabilita traseele de canalizare pluviale deteriorate şi se vor executa trasee de canalizare noi, se va extinde aerogara.
Valoarea eligibilă a proiectului este de 52,5 milioane lei, din care contribuţia Fondului European de Dezvoltare Regională este de 44,6 milioane lei


