„Astăzi (n.r. – 10 iunie) am depus la Registrul Comerţului opoziţia Federaţiei Sindicale Hidrosind faţă de divizarea companiei Hidroelectrica şi fuziunea unora dintre entităţile din componenţa societăţiii în noile mega-companii”, a declarat Decebal Sulea, preşedintele federaţiei sindicale din Hidroelectrica. El a precizat că opoziţia s-a făcut în baza Legii 31/1990 a societăţilor comerciale. Prin acest demers, este posibil ca Hidroenergetica şi Electra să nu se mai poată înfiinţa la 1 iulie, aşa cum fusese programat.
Conform art. 243 din Legea 31/1990, „creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. Orice astfel de creditor, a cărui creanţă este anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare şi care nu este scadentă la data publicării, poate face opoziţie, în condiţiile art. 62”, care prevede că opoziţia „se depune la oficiul registrului comerţului care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menţiona în registru şi o va înainta instanţei judecătoreşti competente”.
De asemenea, art. 243 prevede că „opoziţia suspendă executarea fuziunii sau a divizării până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în afară de cazurile în care societatea debitoare face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori încheie cu aceştia un acord pentru plata datoriilor”.
Angajaţii Hidroelectrica au mai multe procese pe rolurile instanţelor judecătoreşti, prin care îşi cer unele drepturi prevăzute în contractele colective de muncă. În urma unuia dintre procese, sindicaliştii au obţinut plata a circa un milion de lei (aproximativ 250.000 euro). „Aceste creanţe ne conferă statutul de creditori ai Hidroelectrica şi în această calitate am depus opoziţia la Registrul Comerţului”, a mai spus preşedintele Hidrosind.
Opoziţia suspendă divizarea Hidroelectrica
Conform legii, „opoziţia suspendă executarea fuziunii sau a divizării până la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă”. Cum în lunile iulie şi august este vacanţă judecătorească, şi pare imposibil ca în trei săptămâni (până la 1 iulie) să se încheie un proces în România, înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica pare imposibilă în acest moment.
O posibilitate ar fi ca Hidroelectrica să plătească datoria faţă de angajaţi. În aceste condiţii, Hidroelectrica ar trebui să aibă prevăzute în buget provizioane pentru plata drepturilor sindicaliştilor obţinute în instanţă. Dacă nu are provizioane, Hidroelectrica trebuie să facă o rectificare de buget, dar bugetul companiei este aprobat de Guvern. Ceea ce iar pare imposibil în acest moment. Astfel, înfiinţarea celor două mega-companii este pusă sub semnul întrebării.
Reamintim, prin HG 56/2010 se înfiinţează Compania Naţională (CN) Electra prin fuziunea complexurilor energetice Turceni, Rovinari, Craiova, a Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Societăţii Naţionale Nuclearelectrica (SNN) şi a SC Hidroserv Rm. Vâlcea, filială a Hidroelectrica SA, care se dizolvă fără a intra în lichidare, precum şi prin preluarea patrimoniului Hidroelectrica corespunzător sucursalelor Rm. Vâlcea, Sibiu şi Tg. Jiu stabilit în cadrul procedurii de divizare a acesteia.
Prin aceeaşi hotarâre de Guvern se înfiinţează ţi CN Hidroenergetica, prin fuziunea unor filiale ale Termoelectrica (respectiv Electrocentrale Deva şi Electrocentrale Bucureşti), a unor filiale ale Hidroelectrica (hidroserv-urile Bistriţa, Slatina, Porţile de Fier, Curtea de Argeş, Sebeş, Haţeg şi Cluj, care se dizolvă fără a intra în lichidare), precum şi prin preluarea patrimoniului Hidroelectrica SA corespunzător sucursalelor Bistriţa, Buzău, Cluj, Curtea de Argeş, Haţeg, Porţile de Fier, Oradea, Sebeş şi Slatina, stabilit în cadrul procedurii de divizare a acesteia, a patrimoniului Termoelectrica corespunzător sucursalei Electrocentrale Paroşeni şi Termoserv Paroşeni, stabilit în cadrul procedurii de divizare a acesteia, precum şi prin preluarea unei părţi din patrimoniul Companiei Naţionale a Huiei (CNH) Petroşani, care se divizează.
Conform HG, cele două companii naţionale se vor înregistra la Registrul Comerţului abia după ce concentrarea economică va fi autorizată de către Consiliul Concurenţei.
Până pe 20 iunie, Consiliul Concurenţei (CC) va da o decizie în privinţa înfiinţării celor două mari companii, Electra şi Hidroenergetica. Decizia va fi, cel mai probabil, favorabilă înfiinţării, dar condiţionată, pe lângă reducerea participaţiei statului la EnergoNuclear (compania care va construi unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi în care Nuclearelectrica deţine 51% din acţiuni), printre altele, de rezolvarea problemei contractelor de vânzare a energiei pe termen lung, precum şi de rezolvarea problemei privind subvenţia mascată (este posibil, de exemplu, ca pierderile din sectorul minier să fie acoperite prin profiturile hidrocentralelor, de aceea CC se pare că va cere ca fiecare entitate componentă a marilor companii să devină centre de cost).


