Poate cele mai dinamice sectoare ale economiei mondiale sunt cele privind energia şi comunicaţiile. Achiziţiile şi fuziunile de zeci de miliarde de euro sunt la ordinea zilei. Repsol (Spania) preia Talisman Energy (Energy), iar British Telecom – cel mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie.
Grupul spaniol Repsol a anunţat că va achiziţiona firma canadiană Talisman Energy pentru 8,3 miliarde de dolari, iar entitatea combinată va fi printre cele mai importante 15 companii private de ţiţei şi gaze naturale din lume, transmit AP şi Reuters, preluate de Agerpres.
De asemenea, Repsol a anunţat că va prelua şi datoria de 4,7 miliarde de dolari a Talisman. Entitatea combinată va fi prezentă în peste 50 de ţări şi va avea peste 27.000 de angajaţi.
Prin încorporarea Talisman, producţia Repsol va creşte cu 76%, la 680.000 de barili echivalent petrol pe zi (boed), iar rezervele vor urca cu 55%, a anunţat grupul spaniol. Beneficiile anuale se vor ridica la 220 milioane de dolari. Tranzacţia a fost aprobată de board-urile ambelor companii.
Primele discuţii dintre Repsol şi Talisman Energy au început în perioada verii, dar compania spaniolă s-a retras din negocieri, din cauza preţului prea ridicat. În ultimele şase luni, acţiunile Talisman au scăzut cu 62%.
Repsol are la dispoziţie aproximativ zece miliarde de dolari pentru a face achiziţii, după ce a obţinut compensaţii de cinci miliarde de dolari de la Guvernul Argentinei, în urma naţionalizării YPF, subsidiara Repsol din această ţară.
Compania spaniolă vrea să-şi extindă prezenţa în statele dezvoltate, mai ales în Canada şi SUA, pentru a-şi reduce dependenţa de zonele cu risc ridicat în care exploatează zăcăminte de ţiţei, cum ar fi Libia.
Pe de altă parte, Grupul British Telecom (BT), fostul monopol britanic de telecomunicaţii, a anunţat că a demarat negocieri exclusive cu Deutsche Telekom şi Orange pentru preluarea societăţii lor mixte EE, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, pentru 12,5 miliarde de lire sterline (19,6 miliarde de dolari), transmite Reuters.
În ultima lună, BT a purtat negocieri atât cu proprietarii EE, cât şi cu grupul spaniol Telefonica, care deţine operatorul britanic de telefoniei mobilă O2, în vederea preluării unuia dintre cei doi operatori şi a reveni pe piaţa de telefonie mobilă pentru consumatori.
BT a informat că, dacă va finaliza preluarea EE, Deutsche Telekom va deţine o participaţie de 12% la BT şi, de asemenea, va avea dreptul de a numi un membru din Consiliul de Administraţie al BT, în timp ce Orange va deţine o participaţie de 4% din acţiunile BT. Grupul britanic a precizat că a decis să ofere o combinaţie de acţiuni proprii şi bani gheaţă, deoarece vrea să-şi păstreze un rating bun.
“Perioada de exclusivitate va dura mai multe săptămâni, pentru a permite BT să încheie procedurile de due diligence şi să finalizeze negocierile pentru un acord definitiv“, a precizat grupul britanic de telefonie.
Deutsche Telekom şi Orange deţin fiecare 50% din acţiunile EE, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, controlând 33,8% din piaţă datorită celor 24,5 milioane de utilizatori direcţi. Operatorul a fost creat în 2010, în urma fuziunii Orange cu T-Mobile.
O2 este al doilea operator de telefonie mobilă din Marea Britanie, cu o cotă de piaţă de 26,2%. O2 este o fostă divizie a BT, care s-a separat de fostul monopol britanic de telecomunicaţii în anul 2001 şi, în urmă cu opt ani, a fost cumpărat de Telefonica.
BT este lider pe piaţa britanică de Internet în bandă largă şi, în prezent, lucrează la un plan pentru a reveni pe piaţa de telefonie mobilă pentru consumatori, în ideea de a putea oferi pachete complete de Internet, televiziune, telefonie fixă şi telefonie mobilă. În prezent, pe piaţa din Marea Britanie grupul Virgin este singura companie care oferă acest gen de pachete.


