Deşi, în cifre absolute, profitul Petrom este unul record pentru economia României, având în vedere inflaţia din 2012, practic, profitul companiei a rămas acelaşi ca şi în 2011. Grupul Petrom a încheiat anul 2012 cu un profit net de 3,9 miliarde de lei, în creştere cu 5% faţă de rezultatul net de 3,7 miliarde lei, raportat la finele lui 2011. Pe de altă parte, anul trecut şi inflaţia a fost tot de 5%, astfel că, de fapt, stă pe loc.
Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat, anul trecut, cu 15%, la 5,662 miliarde de lei, de la la 4,93 miliarde lei, în 2011
“După o perioadă recentă caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţa operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom. Acesta a fost rezultatul investiţiilor semnificative efectuate în activităţile noastre principale în anii precedenţi şi al accentului pus pe excelenţa operaţională. În activitatea operaţională, am compensat în mare măsură declinul natural al producţiei de hidrocarburi şi am urmărit oportunităţile de explorare, am demarat exploatarea comercială a centralei electrice de la Brazi şi am realizat îmbunătăţiri progresive ale structurii mixului nostru de produse din rafinare”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.
“Profitul operaţional a crescut cu 7% în principal datorită contribuţiei mai mari din activitatea de gaze şi energie şi a îmbunătăţirilor operaţionale. A existat o contribuţie pozitivă din toate sectoarele de activitate”, a mai spus Mariana Gheorghe.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale publice din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea – 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – 2,03%, iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Se împart dividende şi cresc salariile
Mariana Gheorghe a anaunţat că managementul OMV Petrom intenţionează să propună alocarea de dividende pentru anul financiar 2012. Profitul pe acţiune a fost de 0,0698 lei în 2012, faţă de 0,0663 lei în 2011, în timp ce profitul pe acţiune CCA, excluzând elementele speciale, a fost de 0,0760 lei, faţă de 0,0743 lei în 2011.
Pe de altă parte, conducerea Petrom susţine că salariilor angajaţilor vor fi majorate, astfel încât să reflecte contribuţia asupra rezultatelor şi optimizarea companiei pe termen lung.
“Rezultatele prezentate sunt rezultatele eforturilor întregii companii şi a întregii comunităţi de angajaţi şi în fiecare an de la privatizare am realizat o creştere a salariilor, aşa cum cere şi legea, precum şi în urma negocierilor cu sindicatele. Nu s-au finalizat negocierile, dar vom acorda o creştere, care să reflecte contribuţia asupra rezultatelor şi optimizarea companiei pe termen lung”, a afirmat Mariana Gheorghe.
Arpechim ar putea ajunge la fiare vechi
Petrom va continua activitatea de conservare a rafinăriei Arpechim până când va obţine autorizarea de demolare, în condiţiile în care nu va exista niciun cumpărător.
“Arpechim este oprit de trei ani, continuăm activitatea de conservare a acestei rafinării până când vom obţine autorizarea de demolare, dacă nu există niciun cumpărător, a anunţat Mariana Gheorghe.
Reamintim, Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis, în martie 2011, închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim.
Situată într-o arie industrială din sudul României, în apropierea oraşului Piteşti, Arpechim are o capacitate nominală de circa 3,5 mn tone/an. Arpechim a fost iniţial proiectată ca parte a unui complex petrochimic; prima instalaţie a fost inaugurată în 1964, iar în 1971 rafinăria a fost integrată cu complexul petrochimic. De remarcat, Arpechim Piteşti şi Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost proiectate să funcţioneze integrat.
Modificări la redevenţe cu optim la interese
În ceea ce priveşte o posibilă modificare a redevenţelor petroliere înainte de 2014, aceasta trebuie realizată ţinând cont de un optim al intereselor pe termen mediu şi lung, interesele statului şi interesul investiţional.
“Vom discuta cu autorităţile române şi acest subiect (n.r. – modificarea redevenţelor înainte de anul 2014). La această oră nu putem spune nimic, pentru că este o discuţie în care vor trebui luate în calcul toate elementele. Finalul este un optim al acestor interese, cele pe termen lung, termen mediu, stat şi investiţii”, a afirmat Mariana Gheorghe.
La sfârşitul lunii ianuarie, premierul Victor Ponta s-a întâlnit, la Viena, cu Gerhard Roiss, managerul general al companiei OMV (“patronul” Petrom), cu care a discutat despre majorarea redevenţelor. “Ori de câte ori vin la Viena încerc să discut cu cei care conduc marii investitori din România. (…) Da, este intenţia noastră nu doar de a creşte redevenţele, lucru posibil din 2014, dar inclusiv dacă găsim o soluţie ca această creştere să se aplice mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare, dar asta trebuie negociat”, a spus Victor Ponta la acel moment.
Pe de altă parte, autorităţile au introdus noi taxe pentru resurse naturale, printre care petrol şi gaze. Pentru plata noilor taxe din energie este necesară elaborarea reglementărilor secundare de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în contextul în care fiscalitate mai mare va determina o posibilă reducere a investiţiilor Petrom pe termen mediu şi lung.
“Cât priveşte impactul taxării suplimentare, noi nu putem să dăm o cifră exactă, deoarece, pentru ca aceste taxe să fie plătite, este nevoie de reglementări secundare de la ANRE, pentru a reglementa aceste două noi pieţe şi categorii de preţuri incluse de la 1 februarie. De la 1 februarie a fost inclus preţul reglementat la gaze pe segmentul rezidenţial şi cel industrial. Nu au fost reglementate în trecut şi în funcţie de cum sunt operate reglementările, care sunt relaţiile comerciale de după, vom putea spune care sunt veniturile estimate a se realiza din cele două pieţe şi cum se aplica acel 0,5%. La companiile integrate vor trebui determinate prin legislaţie secundară”, a afirmat Mariana Gheorghe.
Aceasta a precizat că o fiscalitate crescută va determina, pe termen mediu şi lung, o scădere a investiţiilor Petrom.
“Dacă fiscalitatea este mare, este adevărat că acest lucru poate duce la investiţii mai mici pe termen mediu şi lung”, a adăugat şeful Petrom.
Politică de preţuri consistentă
Petrom îşi propune o politică de preţuri consistentă, în urma căreia să folosească rezultatul vânzărilor pentru investiţii, asigurarea locurilor de muncă, contribuţia la creşterea economică şi la bugetul de stat.
“Volatilitatea preţurilor este determinată de competiţia locală, de gradul de finalitate. Toate sunt reflectate într-o variaţie pe termen scurt. Nu avem o ţintă fixă a preţurilor. Ce ne propunem este să avem o politică de preţuri consistentă, bazată pe aceste principii, rezultatul vânzărilor să îl folosim pentru ce credem că este important, adică realizarea de investiţii, asigurarea locurilor de muncă pentru 80.000 de oameni, contribuţia la creşterea economică şi la bugetul de stat”, a afirmat Mariana Gheorghe.
Aceasta a precizat că Petrom a avut, anul trecut, o contribuţie record la bugetul de stat, în valoare de 8,9 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din veniturile bugetului de stat. Taxele directe au totalizat 2,2 miliarde de lei, dividendele către statul român – 362 milioane lei, iar taxele indirecte (precum TVA-ul şi accizele încasate pentru stat de către Petrom de la clienţii ce cumpără carburanţi) – 6,3 miliarde de lei.
Cerere stabilă pe piaţa energetică
Petrom estimează o cerere relativ stabilă cu tendinţe de scădere pe piaţa gazelor naturale, electricitate şi carburanţi, în 2013, presiunile asupra cererii fiind alimentate de liberalizarea preţurilor gazelor naturale şi eforturile pentru eficienţa energetică.
“Pentru pieţele gazelor naturale, electricitate, carburanţi cererea va fi relativ stabilă, cu tendinţe de scădere. Preţurile vor fi influenţate de mediul concurenţial, de reglementare şi de preţurile internaţionale. Vor fi elemente care vor duce la presiuni supra cererii, un exemplu ar fi preţurile, având în vedere liberalizarea preţurilor de la gaze . Eforturile de eficienţă energetică vor duce la o optimizare a consumului de produse energetice. Toate aceste elemente pot aduce atât efecte pozitive, cât şi negative, de creştere sau scădere asupra cererii şi a pieţelor”, a afirmat Mariana Gheorghe.
Petrom estimează un preţ mediu al ţiţeiului Brent de peste 100 dolari barilul, în 2013.
Vânzările consolidate ale Grupului Petrom au crescut în 2012 cu 16% comparativ cu 2011, la 26,25 miliarde de lei, în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere. Totuşi, vânzările de carburanţi s-au diminuat, în medie, cu 6% (cel mai mult, 13%, pe segmentul comercial). Acestea au fost compensate de vânzările din gaze şi electricitate şi de evoluţia cursului de schimb.
Investiţii de un miliard de euro
OMV Petrom are un buget investiţional de peste un miliard de euro în 2013, investiţiile în domeniul Explorare şi Producţie (E&P) fiind stabilite la aproximativ 80% din totalul investiţiilor la nivel de Grup.
“Plănuim ca, până la sfârşitul anului, să avem cinci proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în faza de implementare. Avem în plan să forăm mai mult de 110 sonde, dintre care două sonde de evaluare în zăcământul Totea”, a spus Johann Pleininger, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie.
În plus, în România, se află în desfăşurare o amplă prospecţiune seismică 3D în blocul Neptun.
În Kazakhstan, compania pregăteşte implementarea planului de injecţie apă în zăcământul Komsomolskoe şi a planului de redezvoltare a zăcământului TOC (Tasbulat, Aktas, Turkmenoi) cu scopul menţinerii nivelului de producţie.
De asemenea, Grupul urmăreşte oportunităţile de creştere prin achiziţiile de perimetre de explorare din Marea Neagră, respectiv finalizarea acordului de transfer pentru achiziţia, împreună cu ExxonMobil, a unei participaţii de 85% din perimetrul Midia (România), în timp ce acordul de împărţire a producţiei pentru perimetrul Skifska (Ucraina) se află în curs de negociere cu Guvernul ucrainian.
Investiţiile Grupului Petrom în România au crescut, la 31 decembrie 2012, la valoarea de 4,93 miliarde de lei, comparativ cu aceeaşi dată din 2011, când acestea se situau la 4,8 miliarde de lei, ca urmare a investiţiilor substanţiale în E&P.


