Acasă Mediu Românii vor panouri fotovoltaice

Românii vor panouri fotovoltaice

de M G

Peste jumătate dintre români (57%) susţin că vor fi mult mai atenţi la consumul inutil de energie, iar 27% au în vedere să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice, în următoarele 12 luni, reiese din rezultatele unei cercetări sociologice.

Conform datelor platformei despre-energie.ro, opt din zece români (82%) au luat, în ultimul an, diverse măsuri în propriile locuinţe pentru a scădea consumul de energie, cu obiectivul de a avea facturi mai suportabile. Totodată, această preocupare se va intensifica în următoarele 12 luni, după cum declară 92% dintre cei intervievaţi.

Întrebaţi ce vor să facă concret pentru a scădea facturile, 57% dintre respondenţi au afirmat că îşi vor regândi obiceiurile, mai exact vor fi mult mai atenţi în ceea ce priveşte consumul inutil de energie. Astfel, aproape 30% cred în eficienţa măsurilor simple, precum stingerea luminii în încăperile în care nu stau, sau scoaterea din priză a electrocasnicelor nefolosite.

De asemenea, circa 33% au de gând ca, în următorul an, să înlocuiască electrocasnicele vechi cu unele eficiente energetic, iar alţi aproape 27% plănuiesc să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice.

Pe de altă parte, o proporţie semnificativă a respondenţilor (28%) consideră că tot ce pot face pentru a reduce consumul este să monteze becuri LED în locuinţă, în condiţiile în care acelaşi sondaj evidenţiază faptul că 5% dintre români încă folosesc în casele lor becuri clasice, cu incandescenţă, iar 17% un mix între cele clasice şi cele LED. În acelaşi timp, 66% dintre participanţii la studiu au arătat că folosesc numai becuri LED.

În plus, aproape 19% din totalul celor chestionaţi au în vedere să investească în izolarea termică a casei, dar există şi o pondere însemnată a celor care vor să schimbe centrala termică cu una eficientă energetic (peste 14%). Doar 6,4% dintre respondenţi au afirmat că au în plan să instaleze o pompă de căldură în următoarele 12 luni.

„Deşi există interes ridicat pentru reducerea facturilor, costurile aferente investiţiilor în eficienţa energetică sunt descurajatoare pentru majoritatea celor intervievaţi (circa 52%), existând şi temeri că aceşti bani nu se vor amortiza (15% dintre respondenţi). Totuşi, optica s-ar schimba radical în favoarea unor astfel de proiecte dacă statul ar acorda sprijin financiar, prin diverse programe, situaţie indicată de peste 52% dintre cei chestionaţi”, subliniază studiul.

Cercetarea sociologică a fost realizată de Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, în perioada 21 – 29 aprilie 2026, pe un eşantion de 1.029 de utilizatori online, cu o marjă de eroare de +/-3%.

Platforma despre-energie.ro, un proiect susţinut de companiile E.On şi Delgaz Grid, a fost lansată în anul 2020 cu obiectivul de a deveni, pentru consumatorii de electricitate şi gaze, una dintre principalele surse de informare şi, în acelaşi timp, de explicare, într-un limbaj clar şi accesibil, a evoluţiilor relevante şi de impact de pe piaţa de energie.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.