Niște lucrări obișnuite de pregătire a plajei pentru noul sezon estival au scos la iveală un ditamai rezervorul de gaz îngropat în nisip, rezervor cu potențial de explozie. A fost „uitat” de firma care a avut o terasă acolo, în condițiile în care contractul de concesiune pentru plaja respectivă a încetat în toamna anului trecut. Ministerul Mediului nu a mai vrut să prelungească contractele care au ajuns la termen și a scos acele sectoare de plajă din nou la concesiune. E bătălie mare, chiar și 15 „pe loc”.
Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral (ABADL), informează că, luni, 9 martie, în timpul lucrărilor de pregătire a plajei pentru sezonul estival, în zona fostei terase Lujo din Năvodari, un utilaj de tip terasier a avariat accidental un rezervor subteran de gaz, cu o capacitate de 2600 litri, îngropat în nisip.
Imediat după producerea incidentului, echipele ABADL au securizat perimetrul și au restricționat accesul persoanelor pe o rază de aproximativ 100 de metri. Au venit echipajele de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, inclusiv echipa specializată pentru substanțe periculoase. „Zona a fost izolată și au fost aplicate toate măsurile necesare pentru eliminarea oricărui risc și prevenirea unui incident major”, a atras atenția ABADL. A intervenit și Poliția, care a făcut cercetări la fața locului și a ridicat probe în vederea deschiderii unui dosar penal pentru stabilirea tuturor responsabilităților.
,,Politica Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor cu privire la plajele din România este toleranță zero pentru ilegalitățile care pun în pericol mii de români. Ce a fost descoperit astăzi la Năvodari – un rezervor de gaz îngropat ilegal într-o zonă în care încetase contractul de închiriere anul trecut – este un risc foarte mare și o iresponsabilitate uriașă din partea operatorilor economici. Nu vom întoarce ochii la ilegalitățile de pe plajele din România indiferent cine sunt operatorii economici. Vom controla toate plajele eliberate de construcții în 2025 pentru a vedea dacă această situație se repetă și în alte zone” a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului, înr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, din verificările preliminare rezultă că rezervorul de gaz a fost îngropat ilegal în nisip de către operatorul economic care a administrat terasa din acea zonă. Contractul de închiriere pentru sectorul de plajă a încetat la data de 30 octombrie 2025, iar operatorului i-a fost impusă obligația de a dezafecta și evacua toate dotările de pe plajă până cel târziu la data de 15 decembrie 2025. Rezervorul respectiv nu a fost declarat și nu a avut niciun acord din partea Administrației Naționale „Apele Române” pentru amplasare.
Ministerul Mediului a anunțat că Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral va demara imediat o acțiune de control, împreună cu autoritățile competente, pentru verificarea întregului litoral românesc și identificarea oricăror situații similare care ar putea pune în pericol siguranța publică sau mediul.
Licitații pentru plaje
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a scos la licitație pentru închiriere 58 de subsectoare de plajă din zona Năvodari. „În total au fost depuse 303 oferte, iar pentru unele subsectoare s-au înregistrat până la 15 oferte, ceea ce indică un interes ridicat din partea operatorilor economici pentru administrarea acestor suprafețe”, se arată într-un comunicat de presă al Miniserului Mediului.
La această licitație au fost introduse criterii mai clare și mai exigente în caietul de sarcini, care nu mai evaluează doar oferta financiară, ci și calitatea serviciilor și modul în care vor fi amenajate și administrate plajele.
„Interesul foarte mare arată că atunci când regulile sunt clare și standardele cresc, piața răspunde. Am schimbat modul în care sunt evaluate ofertele pentru că litoralul românesc are nevoie de servicii mai bune, de plaje curate și de facilități moderne pentru turiști. Evident, aceste reguli noi au deranjat firmele care, ani la rând, au pus monopol pe anumite sectoare de plajă. Unele dintre aceste firme, conectate direct la politicieni locali, au atacat în instanță caietul de sarcini, în speranța că vor bloca procedura și vor păstra vechile metehne și obiceiuri. Nu ne întoarcem la acele practici. Litoralul trebuie administrat în interes public, cu standarde europene și cu respect pentru mediu și pentru turiști”, a spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Caietul de sarcini introduce criterii care vizează protecția mediului, inclusiv menținerea curățeniei, colectarea separată a deșeurilor și măsuri de protecție fonică. De asemenea, operatorii trebuie să asigure acces real la plajă și la mare pentru toate categoriile de persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.
Totodată, sunt evaluate capacitatea economică și experiența relevantă a operatorilor, precum și soluțiile de infrastructură sustenabilă propuse. Printre cerințe se numără amenajări cu impact minim asupra mediului, umbrire naturală și existența unor facilități sanitare adecvate.
„Pentru prima dată, procedura include și o componentă de inovare, care încurajează integrarea unor soluții moderne precum cabine cu dozare automată de loțiune cu factor de protecție solară (SPF), integrare digitală pentru servicii destinate turiștilor sau utilizarea energiei cu impact redus asupra mediului ori a energiei regenerabile”, precizează comunicatul.
De asemenea, operatorii pot propune activități care transformă plaja într-un spațiu de recreere diversificat, precum zone pentru yoga sau pilates, terenuri pentru sporturi de plajă ori spații de fitness în aer liber.
Calitatea dotărilor reprezintă un alt element important în evaluare, fiind încurajate echipamente realizate din materiale sustenabile, umbrele cu protecție UV certificată și servicii suplimentare pentru turiști, inclusiv facilități gratuite precum apă sau prosoape.
Deschiderea ofertelor este programată în perioada 10–12 martie, iar evaluarea acestora va fi realizată de cinci comisii constituite la nivel național.
„Prin aceste măsuri, autoritățile urmăresc creșterea standardelor de administrare a plajelor, astfel încât litoralul românesc să ofere servicii moderne, sustenabile și comparabile cu cele din alte destinații europene”, completează comunicatul.


