Acasă Analize Se scumpesc gazele – se scumpeşte şi gigacaloria

Se scumpesc gazele – se scumpeşte şi gigacaloria

de GM

În Monitorul Oficial a fost publicat calendarul de creştere a preţului la gazele naturale. Astfel, de la 1 februarie, preţurile finale reglementate la gazele naturale se majorează cu 5%, pentru clienţii non casnici. Chiar dacă această scumpire nu se vede direct în preţul pe care românii îl plătesc acasă, îl vor resimţi indirect, pentru că va creşte preţul celorlalte produse care utilizează gaze. De altfel, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat majorări de preţuri la energia termică produsă în termocentralele ce utilizează gazele naturale, Bucureştiul fiind unul dintre oraşele afectate de această scumpire. Se aşteaptă, de asemenea, creşteri de preţuri la pâine, în transporturi etc.

Actul normativ prevede etapele de majorare a preţului gazelor naturale în perioada 2013-2014 şi creşterile estimative ale preţurilor finale reglementate la clienţii casnici şi noncasnici de gaze naturale în corelare cu procentele previzionate în cuprinsul Memorandumului cu tema Calendar de eliminare a preţurilor reglementate la gaze naturale, aprobat de către Guvern în iunie 2012.

Preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă curentă pentru furnizorii care asigură în mod direct acoperirea consumului pe piaţa reglementată de gaze naturale se cifrează la 49 lei/MWh pentru non-casnici şi la 45,71 lei/MWh pentru clienţi casnici, de la 1 februarie 2013. Până la finalul anului 2014, preţul va ajunge la 119 lei/MWh pentru non-casnici şi 54 lei/MWh pentru casnici.

Majorarea preţurilor de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru furnizorii care asigură în mod direct acoperirea consumului pe piaţa reglementată de gaze naturale este în conformitate cu nivelul preţurilor din calendarul asumat prin acordurile încheiate cu organismele internaţionale.

Preţul se majorează, dar rămâne la fel

Conform ANRE, pentru perioada ianuarie – iunie 2012 (pentru care există pe site-ul ANRE documentele privind evaluarea sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale), preţul mediu de import considerat a fost de 493 dolari/1000 mc (46,73 dolari/MWh), la un curs de 3,2 lei/dolar, adică 149,54 lei/MWh. Pentru aceeaşi perioadă, preţul luat în calcul pentru gazele din import, care au fost extrase din depozitele de înmagazinare, a fost de 124,54 lei/MWh. Pentru perioada ianuarie – iunie 2012, ANRE a considerat un preţ al gazelor naturale din producţia internă de 45,71 lei/MWh, nemodificat faţă de anul 2009.

Diferenţa între costul mediu al amestecului de gaze naturale din intern şi din import la intrarea în sistemul de distribuţie (inclusiv serviciile de înmagazinare şi de transport) între consumatorii casnici şi non-casnici a fost dată numai de ponderea gazelor din import: 8,5% pentru casnici (ceea ce a condus la un cost de 63,47 lei/MWh) şi 33% pentru non – casnici (ceea ce a condus la un cost de 87,24 lei/MWh).

Pentru lunile februarie şi martie, conform HG 22/2013, preţul de achiziţie a gazelor din producţia internă pentru consumatorii non-casnici ce se aprovizionează de pe piaţa reglementată este de 49 lei/MWh. Preţul mediu de import pentru acelaşi interval, considerat în calcul de către ANRE, este de 420 dolari/1000 mc (39,81 dolari/MWh), adică 130,01 lei/MWh (la un curs de 3,2658 lei/dolar), iar ponderea importului în asigurarea cererii este de 35,60%. Costul mediu al amestecului de gaze din intern şi din import la intrarea în sistemul de distribuţie (inclusiv serviciile de înmagazinare şi de transport) este de 93,90 lei/MWh, cu 7,6% mai mare decât cel din perioada ianuarie – iunie 2012.

Pentru consumatorii casnici, preţul gazelor din producţia internă rămâne la nivelul de 45,71 lei/MWh, cel de import este, evident, acelaşi ca la consumatorii industriali, dar numai un procent de 7% din gazele ce vor fi consumate de populaţie provine din import. Astfel, costul mediu al amestecului de gaze naturale din intern şi din import la intrarea în sistemul de distribuţie (inclusiv serviciile de înmagazinare şi de transport) este, pentru consumatorii casnici, de 63,47 lei/MWh. Adică la fel cu cel plătit în perioada ianuarie – iunie 2012.

De remarcat, coşul de gaze s-a diminuat de la 8,5% (cât era în prima parte a anului 2012) la 7% (reprezentând o scădere de 17%), iar preţul gazelor din import s-a redus cu aproximativ 13%, faţă de perioada ianuarie – iunie 2012. În plus, de la 15 septembrie, preţul final al gazelor, preţul gazelor ar fi trebuit să se majoreze, pentru populaţie, cu 5%. Totuşi, evaluarea sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale pentru clienţii casnici pentru lunile februarie şi martie 2013 (care nu cuprinde doar tariful de distribuţie) a rămas neschimbat, la fel ca şi cel din perioada ianuarie – iunie 2012.

din aceeasi categorie