Comisia Europeană a lansat joi strategia Europa 2020 pentru ieşirea din criză şi pregătirea economiei UE pentru deceniul următor. Strategia defineşte factorii cheie care stau la baza creşterii economice, dar şi ţintele ce trebuie atinse pentru a se putea spune că această strategie dă roade. Pentru îndeplinirea acestor obiective, Comisia propune agenda Europa 2020 constând dintr-o serie de iniţiative-pilot, ce necesită măsuri aplicabile la toate nivelurile, de la autorităţile locale şi regionale şi până la cele de la Bruxelles.
Strategia Europa 2020 propune o viziune pentru economia socială de piaţă a Europei în următorul deceniu şi se bazează pe trei domenii prioritare: creşterea economică inteligentă, dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare; creşterea economică durabilă, promovarea unei economii competitive, cu emisii scăzute de carbon şi o utilizare eficientă a resurselor; precum şi creşterea economică inclusivă, promovarea unei economii cu un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă, care să genereze coeziune socială şi teritorială.
Progresele realizate în direcţia acestor obiective vor fi măsurate faţă de cinci indicatori de referinţă reprezentativi la nivel UE, pe care statele membre vor fi invitate să le traducă în indicatori de referinţă naţionali care reflectă punctele de plecare, se arată într-un comunicat de presă al CE.
Primul indicator prevede ca 75 % din populaţia în vârstă de 20-64 de ani să fie angajată. În plus, 3 % din PIB-ul UE trebuie să fie investit în cercetare şi dezvoltare, iar obiectivele climatice şi energetice „ 20/20/20” trebuie să fie îndeplinite. Ponderea abandonului şcolar timpuriu trebuie să fie sub 10%, iar cel puţin 40% din generaţia tânără trebuie să aibă studii universitare. În cele din urmă, trebuie redus cu 20 de milioane numărul persoanelor expuse riscului sărăciei.
Măsuri viitoare
Strategia pune accent pe inovare, care presupune reorientarea cercetării şi dezvoltării şi a politicii de inovare către problemele stringente ale Uniunii, reducând în acelaşi timp distanţa dintre ştiinţă şi lansarea pe piaţă, astfel încât invenţiile să fie transformate în produse. Drept exemplu, brevetul comunitar ar putea permite întreprinderilor să economisească 289 de milioane euro în fiecare an.
Tinerii sunt în centrul atenţiei, vizându-se creşterea calităţii şi a atractivităţii internaţionale a sistemului european de învăţământ superior, prin promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor profesionişti. Ca acţiune concretă, posturile vacante în toate statele membre ar trebui să fie mai accesibile la nivelul întregii Europe, iar calificările profesionale şi experienţa să fie recunoscute în mod corespunzător.
Toţi europenii ar trebui să aibă acces la internet de mare viteză până în 2013, acest lucru putând conduce la asigurarea unor avantaje economice şi sociale durabile printr-o piaţă unică digitală bazată pe internet ultra rapid.
Europa trebuie să-şi menţină obiectivele stabilite pentru 2020 în ceea ce priveşte producţia şi consumul de energie şi eficienţa energetică. De aceea, statele membre UE trebuie să utilizeze eficient resursele, cu emisii reduse de carbon. Acest lucru ar reduce cu 60 de miliarde euro importurile de petrol şi de gaze până în 2020.
Strategia Europa 2020 vizează sprijinirea competitivităţii bazei industriale a UE în lumea de după criză, prin promovarea spiritului antreprenorial şi dezvoltarea de noi competenţe. Acest lucru ar crea milioane de noi locuri de muncă.
Metodele de punere în aplicare vor fi consolidate pentru a garanta că angajamentele sunt transpuse în acţiuni concrete pe teren. Comisia va monitoriza progresele realizate, precizează comunicatul.


