Acasă Stiri ExterneEuropa Primul țiței kazah ajunge în Ungaria via Croația

Primul țiței kazah ajunge în Ungaria via Croația

de M G

Primul transport de ţiţei kazah, în cantitate de 85.000 de tone, a fost livrat către o rafinărie din Ungaria, ca urmare a extinderii cooperării strategice dintre NC KazMunayGas JSC (Kazahstan) şi Grupul MOL (Ungaria), informează KMG, printr-un comunicat.

Transportul maritim, de la portul Novorossiysk (Rusia) până în portul croat Omisalj, a fost realizat de Kazmortransflot, transportatorul maritim naţional al Kazahstanului şi subsidiară a KMG, cu ajutorul navei Alatau, se menţionează în comunicat.

De la terminalul croat, ţiţeiul va fi livrat către rafinăria Szazhalombatta din Ungaria, prin intermediul conductei petroliere Adriatice, operată de compania croată Jadranski naftovod (JANAF).

Cu ocazia sosirii navei în Croaţia, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii KMG, Grupului MOL şi JANAF, în cadrul căreia au fost discutate perspectivele unei cooperări extinse şi reciproc avantajoase. În urma discuţiilor, KMG şi Grupul MOL au semnat un Acord-Cadru privind livrările viitoare de ţiţei.

„Această iniţiativă marchează un pas important pentru Kazahstan, oferind posibilitatea de extindere semnificativă a geografiei exporturilor de ţiţei ale KMG către pieţele Uniunii Europene”, se subliniază în comunicat.

„Grupul MOL lucrează de peste un deceniu pentru a crește capacitatea conductei Adria și infrastructura asociată, pentru a crește flexibilitatea tehnologiei din rafinării și pentru a stabili noi rute comerciale sigure. Identificarea unor furnizori de încredere și a unor tipuri alternative de petrol de calitate superioară este o parte esențială a acestui proces. Suntem bucuroși să consolidăm colaborarea cu partenerii noștri din Kazahstan, care are la bază un parteneriat de succes de peste două decenii. Acordul comercial reprezintă o etapă importantă pentru întreaga regiune a Europei Centrale și de Est și reflectă angajamentul nostru atât față de parteneriatele de încredere și echitabile, cât și față de rezolvarea continuă a problemelor”, a declarat Gabriel Szabó, vicepreședinte executiv al Segmentului Downstream din cadrul Grupului MOL, într-un comunicat al grupului maghiar.

La sfârșitul anului 2024, MOL și KMG au dus colaborarea la un nou nivel, devenind parteneri strategici pentru a valorifica oportunitățile în explorarea și producția de hidrocarburi, transferul de tehnologie, aprovizionarea cu țiței și petrochimie. Acordul de anul trecut a vizat extinderea colaborării deja existente în explorare și producție (MOL, KMG și compania chineză Sinopec produc împreună gaze și gaz condensat în câmpul Rozhkovskoye) și utilizarea tehnologiei deținute de MOL în Kazahstan. Acordul pentru comerțul cu petrol de acum consolidează și mai mult securitatea aprovizionării cu energie pentru țările din Europa Centrală și de Est.

Recent, Grupul MOL a semnat un acord comercial și cu MVM prin care importă anual 160.000 de tone de petrol din Azerbaidjan, echivalentul a 1,5% din volumul total de țiței procesat de MOL. La fel ca în cazul petrolului kazah, Grupul MOL folosește petrol azer de mai mulți ani. În 2020, compania a achiziționat o cotă în câmpul petrolier Azeri-Chirag-Gunashli (ACG), de unde a livrat anul trecut 5 milioane de barili de petrol în regiune.

Grupul MOL este o companie internaţională integrată de petrol, gaze, produse petrochimice şi comerţ cu amănuntul, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Este activă în peste 30 de ţări, având peste 25.000 de angajaţi. Grupul MOL operează trei rafinării şi două uzine petrochimice sub management integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia şi deţine o reţea de aproape 2400 de staţii de service în 10 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est. Activităţile de explorare şi producţie ale MOL sunt susţinute de o experienţă de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor şi 30 de ani în injectarea de CO2. Grupul este activ în Kazahstan de peste două decenii. În prezent, există activităţi de producţie în 8 ţări şi active de explorare în 9 ţări.

JANAF este operatorul sistemului de conducte petroliere din Croaţia. Compania administrează un terminal petrolier pe insula Krk şi sistemul de conducte petroliere Adria pe teritoriul croat.

din aceeasi categorie