Acasă Analize Gaze mai scumpe

Gaze mai scumpe

de GM

Guvernul a aprobat, deja, cele trei Ordonanţe de Urgenţă (OUG) de tip “Robin Hood”: pentru impozitarea suplimentară a transportului şi distribuţiei de electricitate şi gaze, taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale şi taxa asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale. Cei mai nemulţumiţi sunt distribuitorii, care cer transferarea acestor costuri în plus către consumatori. Pe de altă parte, se scumpesc şi gazele din producţia internă, cu 50% în acest an pentru firme şi cu 9% pentru populaţie.

Aplicarea unei taxe pe veniturile înregistrate de distribuitorii de electricitate şi gaze ca urmare a dereglementării pieţei va afecta semnificativ capacitatea de finanţare a acestora, iar costurile ar trebui transferate consumatorilor, potrivit GDF SUEZ Energy România, transmite Mediafax.

„Din punctul nostru de vedere, dacă o astfel de taxă ar fi aplicată, costul ei ar trebui să se reflecte în preţul final plătit de consumatori sau să conducă la o reducere semnificativă a capacităţii de investiţii a companiilor de distribuţie de gaze şi electricitate, vectori importanţi de dezvoltare în România”, a comunicat compania GDF Suez Energy România.

Compania, subsidiară a grupului francez GDF Suez, arată că intenţia Guvernului este o surpriză, întrucât companiile din piaţa de energie nu au fost consultate şi menţionează, de asemenea, că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a îngheţat tarifele de distribuţie în 2009 şi nu le-a mai indexat cu rata inflaţiei.

Compania (fosta Distrigaz Sud) a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 3,86 miliarde lei (910,8 milioane euro), în creştere cu 9%, şi un profit net de 261,9 milioane lei (61,8 milioane euro), în uşoară scădere.

Compania alimentează cu gaze naturale 1,3 milioane de clienţi în Bucureşti şi 18 judeţe, iar, în 2009, a intrat şi pe piaţa furnizării de energie electrică pentru clienţii business.

Guvernul a aprobat, în ultima şedinţă, taxa pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului metan aplicabilă operatorilor de transport şi distribuţie, impusă începând cu luna februarie 2013 şi valabilă până la sfârşitul anului 2014. Taxa va fi de 0,45 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate către sistemele de distribuţie, de 1,25 lei/Mwh în cazul cantităţii distribuite şi de 1,7 lei/Mwh în cazul cantităţii transportate numai prin sistemul de transport. De la plata taxei vor fi exceptaţi operatorii de distribuţie care prestează acest tip de serviciu pentru mai puţin de 100.000 clienţi.

Taxa va fi aplicată companiilor Transeletrica, CEZ Distribuţie, Enel Distribuţie Muntenia, Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea, E.ON Moldova Distribuţie, Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud, Electrica Distribuţie Muntenia Nord, Transgaz, E.ON Gaz Distribuţie şi Distrigaz Sud Reţele (deţinută de GDF Suez).

Guvernul a aprobat, de asemenea, instituirea unei taxe de 60% din veniturile suplimetare realizate datorită dereglementării preţurilor la gaze, precum şi o taxă de 0,5% pe veniturile companiilor cu activităţi de extracţie/exploatare şi comercializare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

Se scumpesc şi gazele din producţia internă

Cabinetul Ponta a aprobat, în ultima şedinţă, şi Hotărârea (HG) pentru stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale.

În prezent, preţul gazelor din producţia internă, atât pentru consumatorii casnici, cât şi non-casnici este de 45,71 lei/MWh. Conform noii HG, începe majorarea preţurilor pentru consumatorii non-casnici. Astfel, de la 1 februarie, preţul gazelor din producţia internă livrat acestora se majorează la 49 lei/MWh, de la 1 aprilie – la 55,30 lei/MWh, de la 1 iulie – la 63,40 lei/MWh, iar de la 1 octombrie – la 68,30 lei/MWh. Astfel, anul acesta, consumatorii non-casnici vor plăti cu aproape 50% mai mult pe gaze. Populaţia este mai avantajată: i se vor scumpi gazele cu numai 9%; de la 1 iulie preţul gazelor din producţia internă creşte la 48,50 lei/MWh, iar de la 1 octombrie – la 49,80 lei/MWh.

Nici anul viitor nu va fi “mai multă linişte” pe piaţa gazelor. Preţurile pentru consumatorii non-casnici cresc cu alte 74 de procente: la 72 lei/MWh de la 1 ianuarie 2014, la 89,40 lei/MWh de la 1 aprilie, la 109 lei/MWh de la 1 iulie şi la 119 lei/MWh de la 1 octombrie. Astfel, până la sfârşitul anului viitor, preţul gazelor din producţia internă livrat firmelor va creşte de aproape 3 ori (cu 260%)!

Pentru populaţie, preţul gazelor din producţia internă va creşte anul viitor de 4 ori: la 50,60 lei/MWh de la 1 ianuarie 2014, la 51,80 de la 1 aprilie, la 53,30 lei/MWh de la 1 iulie şi la 54,60 lei/MWh de la 1 octombrie 2014. Astfel, preţul pentru consumatorii casnici se va majora, până la sfârşitul anului viitor, cu 19,5%.

Încep tranzacţiile cu gaze; cresc iar preţurile

Autoritatea Naţională de Reglemetare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în dezbatere publică un Ordin prin care producătorii de gaze naturale vor fi obligaţi să vândă prin licitaţii publice 45% din cantităţile pe care le vor extrage în cursul anului 2013.

„Producătorii au obligaţia de a oferi spre vânzare prin licitaţie publică, conform prevederilor regulamentului privind tranzacţiile pe piaţa concurenţială de gaze naturale, un procent de 45% din cantitatea de gaze naturale produsă în cursul anului 2013”, se arată în ordin.

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a precizat că nu există un termen limită pentru intrarea în vigoare a acestui ordin, documentul abia fiind pus în dezbatare, transmite Mediafax.

Prevederile acestui ordin se vor aplica companiilor de stat, nu şi celor private, însă cele cu capital privat au tot intersul să participe la astfel de tranzacţii, întrucât ar obţine preţuri mai bune.

„Companiile de stat sunt obligate să respecte acest ordin, dar cele private, precum Petrom, nu, din cauza regimului lor de proprietate. Dar nu cred că Petrom nu va dori să organizeze astfel de licitaţii, ar obţine preţuri mai bune”, a declarat Havrileţ.

La licitaţie pot participa toate companiile care au licenţă de furnizare a gazelor eliberată de ANRE.

Contractele vor putea fi încheiate pe durata unei zile, a unei săptămâni, a unei luni sau a unui an.

Havrileţ a precizat că, în lispa unei burse de gaze naturale, producătorii de gaze vor trebui să demonstreze ANRE că au elaborat proceduri transparente de vânzare a gazelor naturale. Totodată, tranzacţiile cu gaze vor putea fi organizate pe orice platformă, nu doar pe cea a OPCOM.

„Până când va apărea o bursă de gaze, licitaţiile vor fi organizate de producătorii de gaze. Orice entitate care va demonstra că are proceduri transparente va putea organiza licitaţii de tranzacţionare a gazelor”, a mai spus Havrileţ.

Bursa de energie OPCOM, controlată de compania de stat Transelectrica, a anunţat de mai mult timp că intenţionează să deruleze şi licitaţii cu gaze naturale. Deocamdată, OPCOM nu deţine o astfel de platformă.

Comparativ, producătorii de electricitate, de stat sau privaţi, sunt obligaţi de Legea energiei să tranzacţioneze pe piaţa concurenţială întreaga cantitate de energie disponibilă.

„Prin crearea regulilor de contractare în cadrul licitaţiilor de gaze naturale se urmăreşte accesul nediscriminatoriu la sursele de gaze naturale, asigurarea transparenţei tranzacţiilor prin contracte de vânzare-cumpărare şi prin contracte de achiziţii a gazelor naturale şi egalitatea de şanse a participanţilor la piaţă”, precizează anexa ordinului.

Cei mai mari producători de gaze din România sunt compania de stat Romgaz Mediaş şi OMV Petrom, care, împreună, acoperă peste 98% din producţia internă.

Alte companii care produc gaze în România sunt Lotus Petrol, Foraje Sonde, Amromco Ploieşti, Amromco New York şi Aurelian Oil&Gas.

din aceeasi categorie