Cele două mari puteri mondiale, Rusia şi Statele Unite, au încheiat, de mai bine de 20 de ani, Războiul Rece, dar îl continuă pe cel economic. Acum asistăm la o “încleştare” pe frontul hidrocarburilor.
Petrolul a reprezentat, în ultima sută de ani, principala sursă energetică a lumii. Economia s-a bazat pe această sursă de energie, care i-a susţinut creşterea, pentru că, iniţial, a fost ieftină şi din abundenţă. Petrolul este, însă, o resursă epuizabilă, care se va sfârşi, conform analizelor, în anii 2040 – 2050. Până la trecerea la o nouă sursă principală de energie, va exista o perioadă de tranziţie, în care gazul natural va reprezenta principala sursă, până ce şi acesta se va epuiza, dar se vor căuta soluţii pentru creşterea cantităţilor de petrol şi gaze convevţionale şi neconvenţionale. Trecerea de la o economie bazată pe hidrocarburi la “era post – petrol” va implica transformări enorme în economia mondială, dar şi investiţii pe măsură. Până atunci, se va da o cruntă “bătălie” pentru resurse. Dominaţia asupra resurselor, asigurarea cantităţilor necesare pentru economie, dar şi pentru simplii oameni, va atinge, poate, cote tragice. De altfel, deja a început: Irak, Iran, Nordul Africii – unde au început sau sunt pe cale să înceapă războaie adevărate pentru resurse, dar şi Siria, Afganistan – pentru traseele de transport de hidrocarburi.
Gazele naturale devin pe zi ce trece tot mai importante, atât pentru transport, cât şi ca sursă de energie. Federaţia Rusă este statul care deţine cele mai mari rezerve de gaz natural dovedite la nivel mondial, cu o cantitate de 44.650 miliarde mc. Pe teritoriul Rusiei se află 25,2% din rezerva mondială de gaz natural.
Cea mai mare companie de gaze din lume, concernul rus Gazprom, are profituri demne de invidiat. Profitul net s-a dublat în trimestrul al treilea 2012 faţă de intervalul similar al anului precedent, la 305 miliarde ruble (10,1 miliarde dolari) şi a depăşit aşteptările analiştilor, datorită influenţei pozitive a cursului valutar al rublei care a compensat costurile mai mari. Analiştii intervievaţi de Bloomberg anticipau un profit net de 291 miliarde de ruble.
Veniturile au urcat cu 18%, la 1.120 miliarde ruble (37 miliarde dolari), avansul fiind alimentat şi de vânzările de petrol şi produse rafinate.
Pe de altă parte, Statele Unite vor devansa Rusia şi Arabia Saudită şi vor deveni, chiar din acest an, cel mai mare producător de ţiţei şi biocarburanţi la nivel mondial, potrivit unui raport al grupului britanic BP.
SUA vor depăşi Rusia şi Arabia Saudită datorită producţiei de petrol la exploatările de şist şi a producţiei mari de biocarburanţi, dar şi în urma reducerii anticipate a producţiei de către OPEC, estimează BP, potrivit RIA Novosti, preluat de Agerpres.
Rusia se va plasa în 2013 pe poziţia a doua, înaintea Arabiei Saudite, şi se va menţine pe acest loc până în 2023. Arabia Saudită va redeveni principalul producător mondial de petrol în 2027, consideră grupul britanic. „Statele Unite, Arabia Saudită şi Rusia vor livra peste o treime din ţiţeiul mondial”, anticipează analiştii BP.
Rusia va rămâne cel mai mare exportator de energie din lume până în 2030, cu creşteri ale livrărilor pentru toţi carburanţii fosili. Volumul exporturilor nete de energie ale Rusiei vor creşte cu 25%, dar ţara va fi mult mai puţin dependentă de aceste livrări decât Arabia Saudită.
Reamintim, în analiza anuală “World Energy Outlook” pentru 2013, Agenţia Internaţională a Energiei anunţa că Statele Unite vor depăşi Arabia Saudită în privinţa producţiei de petrol, în următorul deceniu, astfel încât cel mai mare consumator al lumii va fi aproape independent din punct de vedere energetic.
“Statele Unite, care, în prezent, importă aproximativ 20% din totalul necesarului său de energie, devin aproape independente din punct de vedere energetic. Aceasta este o inversare majoră a tendinţei observate în majoritatea altor state care importă energie”, se arată în raportul AIE.
Cererea de petrol pe plan mondial va creşte la 99,7 milioane de barili pe zi în 2035, faţă de 87,4 milioane în 2012, susţine Agenţia Internaţională a Energiei, organismul care consiliază statele industrializate în probleme de energie.
Creşterea cantităţilor extrase din şisturi vor transforma SUA în cel mai mare producător de petrol din lume către 2020, se arată în raportul AIE. Agenţia estimează că noile resurse din SUA (mai ales zăcămintele de gaze de şist) vor reduce importurile şi vor transforma America de Nord într-un exportator net la orizontul anului 2030.


