Acasă Stiri InterneGaze S-a lansat ”VoltA”, revista digitală a CIGRE România

S-a lansat ”VoltA”, revista digitală a CIGRE România

de M G

Comitetul Național Român (CNR) al CIGRE a lansat prima sa revistă digitală – VoltA, care poate fi accesată la adresa https://cigre.org.ro/New/publicatia-volta/, se arată într-un comunicat de presă.

Destinată specialiștilor din toate ramurile sectorului energetic, revista VoltA este un ghid care cuprinde cele mai noi tehnologii aplicate în domeniul electroenergetic pe plan internațional, experiențe valoroase ale specialiștilor din industrie, soluții inovatoare propuse de companii de vârf, studii realizate în grupurile de lucru ale CIGRE și nu numai.

“Aceasta este esența CIGRE, scopul pentru care a fost înființată de mai bine de 100 de ani și pentru care există în prezent: crearea cadrului necesar colaborării în domeniul sistemelor electroenergetice pentru a găsi soluții viabile la provocările tehnice și organizatorice/legislative cu care ne confruntăm de la consumatori la producatori”, a declarat Ciprian Diaconu, președintele CNR-CIGRE, la lansarea revistei.

“Inițiativa “VoltA” întruchipează principiile fundamentale ale Asociației, a cărei principal scop este facilitarea schimbului de cunoștințe și experiențe în cadrul comunității de experți din domeniul sistemelor electroenergetice. Acest efort nu se referă doar la lansarea unei noi publicații, ci simbolizează un angajament mai profund de a promova colaborarea, de a împărtăși expertiză și de a contribui la dezvoltarea acestui domeniu în întreaga lume”, a transmis Philippe Adam, secretarul general al CIGRE.

Revista digitală VoltA va fi publicată o dată la 4 luni și va cuprinde cele mai importante realizări din sectorul energetic.

Comitetul Național Român al CIGRE este asociația care reprezintă România în cadrul CIGRE (Conseil Internationale des Grands Réseaux Électriques), cea mai mare asociație profesională din lume în domeniul sistemelor electroenergetice. La nivel internațional, CIGRE este prezentă în peste 90 de țări, este susținută de 61 de Comitete Naționale și are peste 15.000 membri. În România, CIGRE are peste 200 de membri

din aceeasi categorie