Ministerul Economiei propune ca Daniela Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea (FP), să preia temporar funcţia de director general al producătorului de electricitate Nuclearelectrica, transmite Mediafax.
Propunerea va fi discutată în AGA Nuclearelectrica programată pentru 26 octombrie, se arată într-un convocator publicat pe site-ul Nuclearelectrica.
Lulache ar urma să fie şefă la compania de stat până când va fi selectat un manager profesionist. Lulache a fost revocată de la conducerea Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea în decembrie 2009, în locul său fiind numit Ionuţ Popescu. Ea a primit, în 2009, de la FP, indemnizaţii, bonusuri şi compensaţii în valoare de 1,86 milioane lei.
Nuclearelectrica are un director interimar din decembrie 2011, fostul director de dezvoltare Dumitru Dina, care urmează să se pensioneze. Compania este al treilea cel mai mare producător de energie din România, după Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica. Toate cele trei companii sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei.
1 comentariu
Daca managerul propus are abilitati si competente, propunerea este pertinenta. Insa, in toate guvernarile numirile de manageri s-au facut, in general, dupa alte principii. Indiferent cat de competent ai fi daca nu dipuni de bani, daca nu ai recomandari de la un partid sau altul care se afla la guvernare, nu vei ocupa o pozitie de top intr-o companie.
O zi buna!
Comments are closed.