Administrația Fondului pentru Mediu rezolvă problema „Fabricilor de reciclare” și amână pe termen nedefinit demararea acestui program. Mai nou, este nevoie de modificarea ghidului de finanțare. Această nouă amânare vine la doar 4 zile înainte de demararea programului, care a mai fost amânat de două ori. Nu este singurul program care a avut parte de deficiențe majore de aplicare. Astfel de situații au devenit aproape o regulă de funcționare pentru AFM, astfel că s-ar impune o reformare profundă a instituției.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va modifica ghidul de finanțare al Programului „Fabrici de reciclare”, finanțat din PNRR, anunță instituția într-un comunicat de presă.
Pentru aceasta, este nevoie de un nou proiect de ghid, care trebuie pus în dezbatere publică. Aceasta este responsabilitatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. După se vor fi transmise propunerile și observațiile de către persoanele interesate, varianta finală a ghidului va trebui aprobată prin ordin de ministru. Abia după aceea va putea fi lansată sesiunea de finanțare în cadrul programului, atrage atenția comunicatul.
„Programul este destinat finanțării instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor și a planului de gestionare a deșeurilor pentru municipiul București”, arată documentul.
„Toate informațiile relevante, atât în ceea ce privește modificarea ghidului de finanțare și consultarea factorilor interesați, cât și calendarul de desfășurare a programului, vor fi aduse la cunoștință publicului, atât pe site-urile Administrației Fondului pentru Mediu și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cât și prin intermediul mass-media”, completează comunicatul.
Ce nu spune AFM este că aceasta este cea de a treia amânare a lansării programului. Prima dată, programul trebuia să debuteze pe 1 noiembrie 2022. Cu doar o zi înainte, AFM a anunțat că programul se amână pentru data de 6 decembrie 2022. Următoarea amânare a fost anunțată mai devreme, cu o săptămână înainte, dar veneau sărbătorile și zilele libere. Următorul termen anunțat era 13 ianuarie 2023: zi cu ghinion. S-a amânat din nou. De data aceasta pe termen nedefinit!
Aceste sincope de funcționare au devenit o regulă de funcționare pentru AFM. Mai toate programele au parte de amânări de lansare sau de perioade extrem de lungi de aplicare. De aceea, s-ar impune refomarea profundă chiar a instituției, nu numai a unor ghiduri de finanțare sau programe informatice!


