Primul proiect dezvoltat în România pentru captarea şi stocarea carbonului, Getica CCS, a trecut de etapa de analiză tehnică şi financiară a Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi urmează ca Guvernul român să transmită o declaraţie de susţinere financiară a proiectului către Comisia Europeană, până la începutul lunii octombrie 2012, a declarat reprezentantul Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), Carmencita Constantin.
“Am depăşit cu bine evaluarea tehnică şi financiară a BEI, astfel încât Getica CSS este, în continuare, în competiţia europeană. Guvernul român trebuie să reconfirme susţinerea acestui proiect. Până la finalul acestei luni trebuie să primim un template (n.r. – model) de la Comisia Europeană pentru a transmite declaraţia de susţinere a proiectului, la finalul lunii septembrie – începutul lunii octombrie 2012”, a afirmat Carmencita Constantin, conform Agerpres.
În martie 2012, România şi Norvegia au încheiat un memorandum de înţelegere, prin care proiectului Getica îi este acordată suma de 40 milioane euro.
Primul proiect dezvoltat în România pentru captarea şi stocarea carbonului, Getica CCS, va putea fi implementat din anul 2013, valoarea acestuia ridicându-se la un miliard de euro, 50% din această sumă urmând să fie finanţată prin instrumentul financiar european NER300.
Proiectul concurează pentru finanţarea europeană cu alte nouă proiecte, din Marea Britanie, Olanda, Polonia, Franţa.
“Getica are avantajul că este singurul din regiunea noastră şi că are o tehnologie competitivă. În cazul în care nu va primi finanţarea, există şi al doilea call, nu vom renunţa. Pentru că tehnologia Getica CCS este necesară, vom continua să promovăm acest proiect”, a adăugat Carmencita Constantin.
Pentru implementarea proiectului, lansat oficial la data de 1 decembrie 2010 la Bruxelles, a fost finalizat studiul de fezabilitate.
Prin Getica CCS urmează să fie captată, transportată şi stocată o cantitate de 1,5 milioane tone de dioxid de carbon (CO2) pe an. Transportul se va realiza prin conductă subterană pe o lungime totală de circa 40 kilometri, de la termocentrala Turceni, la depozitul de stocare, care va fi realizat prin formaţiuni geologice acvifere saline de mare adâncime.
Compania de proiect Getica CCS este formată din Complexul Energetic Turceni – viitorul operator al instalaţiei de captare, Romgaz Mediaş – viitorul operator al instalaţiei de stocare geologică şi Transgaz – viitorul operator al reţelei de transport.
Proiectul demonstrativ Getica CCS este un proiect guvernamental, coordonat de Ministerul Economiei şi susţinut de Global CSS Institute, din Australia, care a oferit un grant de 2,55 milioane euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Getica CCS se derulează în regiunea de sud-vest a României, considerată cea mai industrializată regiune, responsabilă pentru emisia a 40% din totalul emisiilor de CO2 la nivel naţional, adică 24,5 milioane tone CO2 pe an, potrivit realizatorilor proiectului.



