În primele 6 luni ale anului, Transelectrica a emis peste 2,6 milioane de certificate verzi (CV), pentru o producţie de energie verde de 1,6 milioane MWh. Valoarea certificatelor verzi emise în acest an depăşeşte 143 milioane de euro.
Cu toate acestea, numărul certificatelor verzi tranzacţionate în primul semestru al acestui an pe Piaţa Centralizată a Certificatelor Verzi (PCCV), administrată de Opcom, s-a ridicat la 351.103 unităţi, mai mare, totuşi, cu 16.502 unităţi faţă de cel din perioada similară a anului trecut.
Reamintim, conform legislaţiei Uniunii Europene (UE), până în anul 2020, 20% din producţia de electricitate trebuie să provină din surse regenerabile. Pentru promovarea acestora, a fost instituit un ajutor de stat din certificate verzi, un certificat verde fiind un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie şi livrată în sistemul energetic naţional. Conform legislaţiei naţionale, numărul certificatelor verzi variază între 1 (pentru microhidrocentrale neretehnologizate) şi 6 (pentru centrale fotovoltaice), un CV putând fi vândut la preţuri între 27 şi 55 de euro.
Furnizorii trebuie să achiziţioneze certificate verzi în funcţie de cantitatea de energie electrică vândută şi în funcţie de ţintele anuale stabilite de Autoritatea Naţională de Rglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Cota anuală obligatorie pentru 2012 a fost stabilită de ANRE la 8,3% din energia electrică furnizată consumatorilor finali.
Numărul de CV rămase disponibile pentru tranzacţionare, din cele emise în 2011 şi în perioada ianuarie-iunie 2012, conform Opcom, era de 1.283.293.
Dacă, în ianuarie 2012, un CV s-a tranzacţionat pe Opcom cu 241,04 lei, în martie a ajuns la 248,30 lei, pentru ca în iunie să coboare la 242 lei.



1 comentariu
Cifrele sunt derutante – pe OPCOM scrie altceva… cel putin aici, https://www.opcom.ro/opcom/anunturi_stiri/anunturi_pcv.php?id_piata=4&lang=ro
Cum e, pana la urma?
Comments are closed.