Acasă MediuDezvoltare Durabila Alba-neagra cu Programul Rabla

Alba-neagra cu Programul Rabla

de L M

Administrația Fondului pentru Mediu s-a sucit și a demarat Programul Rabla pe 4 februarie, așa cum anunțase inițial. E drept, mai mult „a marcat locul”, pentru că este numai pentru persoane juridice, și numai pentru crearea conturilor de utilizatori. Ieri, AFM dădea vina pe Monitorul Oficial pentru întârzierea demarării celebrului program, dar ghidurile de finanțare au fost publicate la o zi de la trimiterea lor de către autoritățile de mediu. Așa că, AFM trebuia să ia o decizie care să mai spele rușinea bâlbelor.

„Începând de astăzi, 04.02.2022, persoanele juridice care doresc participarea în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus) vor putea accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, doar pentru crearea conturilor de utilizatori”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Potrivit documentului, conturile create și utilizate pentru înscrierea în cadrul Programelor Eficiență energetică în clădirile publice, Iluminat Public și Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, rămân valabile și pot fi utilizate pentru accesarea aplicației informatice în vederea participării în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.

Cât despre programul dedicat persoanelor fizice, acesta va debuta pe 08.02.2022, când cetățenii se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus. Tot de marți, persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.

„Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM. Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor”, precizează comunicatul.

Rămâne de văzut câte firme și-au deschis cont de utilizator vineri, în condițiile în care Ministerul Mediului și AFM au făcut anunțul despre demararea Programului Rabla spre sfârșitul programului agenților economici.

Condiții noi

La ediția din acest an, Programele Rabla și Rabla Plus au suferit mici modificări. În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare este de 6.000 lei, respectiv 9.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate. La această primă de casare se pot adăuga mai multe ecobonusuri. Unul este în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP. Altul, în valoare tot de 1.500 de lei, este tot achiziția unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC. Va mai fi un ecobonus de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid și un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

O altă modificare se referă la vechimea autovehiculului uzat eligibil în cadrul programului, care trebuie să fie de cel puțin 6 ani de la data primei înmatriculări în România. De asemenea, a fost eliminat termenul de 60 zile de casare/radiere a autovehiculului uzat, solicitanții având posibilitatea de a-l casa/radia până la emiterea facturii autovehiculului nou. Acest lucru este extrem de util în condițiile în care mașinile noi vin foarte greu, din cauza lipsei semiconductorilor la nivel mondial.

Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 6.000 lei. La această primă de casare se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC, plus un alt ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 300 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

În cadrul Programului Rabla Plus s-a introdus obligativitatea casării unui autovehicul uzat pentru achiziționarea unui autovehicul nou. Totodată, pentru fiecare autovehicul nou, există posibilitatea casării a maximum 2 autovehicule uzate. Cuantumul finanțării este de 51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat.

Subvenția ajunge la 54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate. Pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și care are norma de poluare nu mai mare de Euro 3, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei/autovehicul.

De asemenea, ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 300 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

Valoarea finanțării nu poate depăși 50% din preţul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin cele două programe.

 

din aceeasi categorie