Ouăle au făcut ca inflaţia să atingă un nou minim istoric, de numai 1,78%. Preţul mediu al acestora, care a scăzut cu aproape 20% în luna mai faţă de aprilie, a contracarat majorările înregistrate la cartofi, legume, telefonie, transport aerian (ale căror preţuri sunt definite în euro).
Rata anuală a inflaţiei a coborât uşor, la 1,79% în luna mai, de la 1,8%, nivel înregistrat în luna aprilie 2012, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Preţurile produselor nealimentare au crescut în mai cu 0,21%, fiind înregistrate uşoare scumpiri la combustibili – 0,73% şi la autoturisme şi piese de schimb – 0,52%.
Tarifele serviciilor au înregistrat, pe total, o creştere cu 0,53% în mai 2012, serviciile telefonie şi de transport aerian fiind mai scumpe cu 1,37%, iar chiriile cu 0,48%. Preţurile acestora sunt definite în euro, iar întreaga lună mai leu s-a devalorizat faţă de moneda unică europeană, ceea ce s-a văzut în indicele preţurilor de consum. Serviciile de transport urban au înregistrat o ieftinire uşoară cu 0,06%.
Cartofii şi fructele proaspete s-au scumpit cel mai mult în luna mai 2012, cu 12,76% şi, respectiv, 4,93%, faţă de luna anterioară, în timp ouăle s-au ieftinit cu 19,6%.
Datele statistice arată că legumele şi conservele din legume s-au scumpit în mai cu 2,73%, iar alte produse alimentare, precum citricele şi fructele meridionale, carnea de porc şi bovine şi peştele proaspăt au înregistrat creşteri uşoare ale preţurilor, situate între 0,12% şi 0,9%.
Pe de alte parte, în mai, s-au ieftinit laptele de vacă, cu 1,08%, fasolea boabe şi alte leguminoase – cu 0,38%, brânza telemea de oaie – 0,33%, iar brânza telemea de vacă – cu 0,28 procente. În luna mai, preţurile produselor alimentare au fost în creştere cu 0,20% comparativ cu luna precedentă.


