Acasă EconomieBanci & Asigurari Împrumuturi prin telefon la BCR

Împrumuturi prin telefon la BCR

de GM

Banca Comercială Română (BCR) a oferit clienţilor credite prin telefon în valoare de 3,5 milioane lei, se arată într-un comunicat de presă.

Clienţii pot să aplice pentru creditele de nevoi personale sau pentru cardurile de cumpărături fără să se mai deplaseze la bancă. Ei pot solicita creditul prin intermediul Contact Center InfoBCR, la numărul 0800.801.BCR (0800.801.227). Clientul ajunge în unitate doar pentru a intra în posesia banilor/cardului de cumpărături, ulterior obţinerii aprobării, şi pentru semnarea contractului de credit. Schimbul de documente necesare aprobării creditului/cardului de cumpărături se face gratuit prin email sau prin curier, în funcţie de opţiunea clientului.

“Clienţii către care ne îndreptăm cu această ofertă sunt acei oameni ocupaţi, care apreciază confortul şi care preferă să nu depindă de un program fix. Aceşti clienţi, care solicită un credit sau un card de cumpărături prin InfoBCR, sunt utilizatori frecvenţi de servicii bancare prin canale alternative: ATM, POS şi Click 24 Banking BCR”, a declarat Bogdan Marin, director Canale Retail BCR.

Produsele care pot fi achiziţionate prin Contact Center BCR sunt creditul de nevoi personale Divers BCR, cardurile de cumpărături BCR Powercard şi BCR Wizz Air, precum şi produsele de refinanţare a creditelor de consum şi a cardurilor de credit de la alte bănci.

Iniţiativa a demarat în urmă cu un an, perioadă în care procesul a fost testat şi optimizat. De la lansarea serviciului s-au acordat, prin telefon, credite de peste 3,5 milioane de lei, cererea de produse acordate prin InfoBCR fiind în creştere. Pe viitor, oferta de produse de creditare, care se pot achiziţiona prin Contact Center, va fi extinsă şi pentru descoperitul de cont. Clienţii care solicită cel mai frecvent aprobarea produselor prin InfoBCR locuiesc în oraşe mari, au vârsta între 19 şi 39 de ani şi venituri de peste 2.000 lei.

Clienţii, care aplică pentru un credit la distanţă în perioada campaniei “Divers în 3 acte”, pot beneficia de bonusul de 200 lei, şi, în plus, dacă achiziţionează şi un card de credit în aceeaşi perioadă primesc un bonus suplimentar de 50 de lei, se mai arată în comunicat.

din aceeasi categorie

1 comentariu

bunau adrian vasile mai 29, 2012 - 3:23 pm

da este o idee buna bravo!

Comments are closed.