Acasă Analize Moscova atacă pe toate fronturile

Moscova atacă pe toate fronturile

de GM

Gazprom, “braţul înarmat cu gaze” al Kremlinului, pare că a început ofensiva pe toate planurile. Din motive pecuniare, dar, mai ales, din motive politice. Cum nu prea mai are multe de arătat, gazul a devenit mândria “maicii Rusia”: nu există zi în care ziarele, revistele, posturile de radio şi televiziune ruseşti să nu arate poporului marile realizări din domeniul gazelor. Gazprom a ajuns cel mai important instrument de propagandă internă al “ţarului Putin”, premierul-preşedinte al Federaţiei Ruse. Şi nu numai. Imensul concern de gaze, construit cu migală de fostul “patron”, Viktor Cernomârdin (fost ministru al gazelor în vremea URSS-ului, fost prim-ministru al Rusiei până în 1998, dar, mai ales, fondator şi preşedinte al Gazprom), a fost “acaparat”, bucăţică cu bucăţică, de actualul “patron”, Vladimir Putin. Iar acum îl foloseşte nu numai pentru propagandă internă, ci şi ca să arate lumii întregi că Rusia nu poate fi ignorată. Ba, dimpotrivă. Europa importă acum circa 30% din necesarul de gaze. În 2025 se preconizează că aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al ţărilor comunitare este, în prezent, Federaţia Rusă, prin gigantul Gazprom. Şi, ca să arate că nu poate fi neglijată (şi, poate, cu nostalgia puternicului imperiu ţarist, dar şi a fostei URSS, a doua putere militară a lumii), Rusia îşi arată, din când în când, colţii. Care, acum, nu mai sunt din metal, ci din gaze. De câţiva ani, cu mici excepţii, “întâmplător”, fix în cele mai friguroase zile ale anului, la început de ianuarie, din varii motive, ruşii “închid robinetul cu gaze” către Europa. Iar europenii “dârdâie de frig” în case. Şi atunci se văd obligaţi “să-i bage în seamă” pe ruşi. Şi, uneori, chiar să le facă pe plac. Astfel, gazul a devenit, în mâna Kremlinului, o armă mai puternică decât kalaşnikovul! Şi, evident, Kremlinul nu va renunţa la ea! Astfel, orice “umbră” de atac la adresa gazului rusesc este resimţită ca un atac la adresa Rusiei.

Nabucco ocoleşte Rusia

Europenii, probabil sătui să tremure de câte ori are chef Moscova, au hotărât să-şi reducă dependenţa de resursele energetice ale Federaţiei Ruse. Aşa că, au pus la punct un proiect prin care gazele din zona Mării Caspice să ajungă pe “Batrânul Continent”. Aşa a apărut proiectul gazoductului Nabucco (susţinut şi de americani), care ocoleşte Rusia şi ca sursă de aprovizionare, şi ca rută de transport. Conducta ar urma să aducă aproximativ 30 miliarde de metri cubi de gaz pe an din Azerbaidjan, Turkmenistan şi Kazahstan, prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, până în Austria. Aici ar urma să se unească cu sistemul european de transport, iar gazele caspice ar urma să ajungă oriunde în Uniunea Europeană.

Răspunsul Moscovei nu a întârziat să apară. Mai întâi, “a adunat” de pe piaţa din zona Mării Caspice cam tot gazul care se produce, şi asta pentru o perioadă lungă de timp, astfel că Nabucco nu prea mai are surse de aprovizionare. Apoi, şi-a exprimat disponibilitatea de a aproviziona China (ţara cu cea mai mare “foame” de energei) cu gaze. Asia şi, în special China, sunt, practic, cel mai mare “concurent” al Europei pentru gazele ruseşti. În fine, Kremlinul a venit şi cu o nouă propunere-şoc: propriul gazoduct, South Stream, care va parcurge aproximativ acelaşi traseu ca şi Nabucco: Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, având şi o ramură care merge în Italia (de altfel, compania italiană Eni este partener principal în acest proiect). Ţările ocolite: România şi Ucraina. Avantajul Moscovei: gazele sunt ruseşti. Turcia şi-a dat deja acordul pentru efectuarea de lucrări de explorare în propria zonă economică a Mării Negre pentru South Stream. Reamintim, Turcia este aprovizionată cu gaze ruseşti prin două conducte: una care merge prin Ucraina, România, Bulgaria, şi alta care traversează Marea Neagră (Blue Stream) şi ajunge în portul turcesc Samsun. Ruşii, după ce au obţinut acordul turcilor pentru South Stream, au venit şi cu propunerea de a extinde Blue Stream spre Siria, Liban, Israel si Cipru.

Totuşi, din Turcia, gazele ruseşti trebuie să plece mai departe, prin Bulgaria. Sau România. Sau, mai există o posibilitate: deşi au acordul turcilor, ruşii să prefere un traseu mai scurt (şi, în consecinţă, mai ieftin), prin apele teritoriale ale României.

Cel puţin acestea sunt alternativele lansate de Gazprom. Singurul principiu folosit pare să fie “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Şi ruşii se poartă în consecinţă. Bulgarilor, care nu vor să cedeze Gazprom proprietatea asupra conductei pe teritoriul lor, li “se arată pisica” România. Turcii, care au apărut abia anul trecut în proiectul South Stream sunt “ţinuţi în şah” cu posibilitatea de a fi lăsaţi baltă. Întreaga Europă este ameninţată de ruşi “că-şi iau jucăriile şi pleacă” în Asia. Sigur, pe lângă “bici”, ruşii arată şi “zăhărelul”: banii. Fie din tariful de tranzit al gazelor pe care ar urma să-i încaseze ţara pe teritoriul căreia va trece South Stream, fie asigurând Europei un preţ al gazelor foarte competitiv.

Biciul şi zăhărelul Kremlinului

De “zăhărelul” Moscovei n-a scăpat nici România. Sigur, ruşii nu au făcut nicio declaraţie tranşantă. „Partea română şi-a confirmat interesul de a participa la proiectul South Stream şi a furnizat delegaţiei ruse (n.r. – care a vizitat miercuri Capitala, avându-l în frunte pe puternicul vicepreşedinte Alexander Medvedev) date solicitate anterior pentru pregătirea studiului de fezabilitate al unei posibile rute de tranzit a gazoductului pe teritoriul românesc”, se arată într-un comunicat al Gazprom. Ceea ce înseamnă, practic, orice: că gazoductul va trece prin apele teritoriale ale României, că gazoductul va trece pe teritoriul României şi de aici se va ramifica spre Serbia şi Ungaria sau că nu va trece deloc. Totuşi, cel mai vizibil “zăhărel” este acela că ruşii ar vrea să construiască depozite de înmagazinare a gazelor în România. Producătorul intern de gaze Romgaz a şi pregătit 9 astfel de locaţii. Orice gazoduct ar trebui să aibă depozite – tampon, pentru situaţiile excepţionale în care “n-ar mai curge” gaz pe conductă. Problema este că Gazprom a cumpărat de la OMV (acţionar majoritar la Petrom) 50% din acţiunile “hub”-ului de la Baumgarten (unde ar trebui să ajungă şi Nabucco) şi a anunţat că vrea să construiască şi alte depozite de înmagazinare în Austria. Aşa că s-ar putea ca pe ruţi să nu-i intereseze depozitele din România.

Ţara noastră a apărut de curând pe harta “intereselor gaziere strategice” ale Kremlinului: de când a anunţat profilarea unui nou proiect, prin care gazele din Azerbaidjan vor ajunge, pe conducte, în portul georgian Batumi, vor fi lichefiate şi transportate cu vase pe Marea Neagră până la Constanţa (unde vor fi regazeificate) şi, de-aici, pe conducte, oriunde în Europa (mai ales că vor fi finalizate interconectările cu Bulgaria – Giurgiu/Ruse – şi cu Ungaria – Arad/Szeged).

Această nouă alternativă la gazul rusesc nu are cum să-i bucure pe ruşi. Reprezintă o nouă “ameninţare” pentru gazul rusesc şi, în consecinţă, pentru interesele Kremlinului. De altfel, de aceea au şi venit la Bucureşti, ca să ne arate nouă, şi altora, “biciul”, dar şi “zăhărelul”.

Astfel, prin diverse jocuri, Moscova atacă, practic, pe toate fronturile!

Memorandum în martie

România, Georgia şi Azerbaijan vor semna, în luna martie, la Bucureşti, un acord pentru noul proiect, AGIR, prin care gazele azere vor ajunge la Constanţa via Georgia, o investiţie estimată la 4-6 miliarde euro.

„În martie vom semna un protocol tripartit cu Georgia şi Azerbaijan pentru acest proiect prin care România poate deveni un nod energetic important în Europa. Prin aceste terminale (n.r. – de lichefiere la Batumi şi regazeificare la Constanţa) vor putea trece între trei şi opt miliarde de metri cubi de gaz”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei, Tudor Şerban. El a adăugat că proiectul va fi derulat de o companie privată, în care ar urma să fie implicat producătorul de gaze Romgaz Mediaş, compania azeră de petrol SOCAR, precum şi o companie petrolieră georgiană. De asemenea, din proiect va mai face parte un consorţiu de companii şi instituţii financiar-bancare.

din aceeasi categorie