Cerinţa de apă din România a scăzut cu 13,21 miliarde metri cubi în ultimii 22 de ani, de la 20,4 miliarde mc de apă în 1990, la 7,19 miliarde mc de apă în 2012, conform unui comunicat al Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR).
Conform ANAR, cerinţa de apă, care este este defalcată pe trei categorii de utilizatori, a fost în 2012 de 1,1 miliarde mc (15,30%) pentru populaţie, 1,28 miliarde mc (17,80 %) – pentru agricultură şi 4,81 miliarde mc de apă (66,90%) – pentru sectorul industrial. În perioada 1990-2012, cerinţa de apă a scăzut dramatic în agricultură, respectiv cu 7,82 miliarde mc de apă, de la 9,1 miliarde mc în 1990 la 1,28 miliarde mc, cât a fost solicitată în anul 2012.
De asemenea, cerinţa de apă din industrie s-a redus la jumătate, de la 9,06 miliarde mc de apă, cât se înregistra în anul 1990, la 4,81 miliarde mc în anul 2012, iar cea pentru populaţie a scăzut cu 1,15 miliarde mc, de la 2,25 miliarde mc în 1990 la 1,1 miliarde în 2012.
Din totalul cerinţei de apă, ponderea cea mai mare o reprezintă Dunărea (3,48 mld mc de apă), urmată de râurile interioare (3,02 mld mc de apă), apele subterane (0,68 mld mc de apă) şi Marea Neagră (0,008 mld mc de apă). Din cerinţa de apă totală, volumul cel mai mare de apă este solicitat în continuare de sectorul industrial, din care 2,83 mld mc de apă – din Dunăre, 1,73 mld mc de apă – din râurile interioare şi sub un 1 mld mc de apă din subteran.
Raportat la cererea de apă din 2011, care a fost de 7,7 miliarde mc, volumul de apă prelevat în 2012 a fost de 6,51 miliarde mc de apă, în scădere cu 11 miliarde mc faţă de 1990, când volumul de apă era de 17,51 miliarde mc. Defalcat pe cele trei categorii de utilizatori (populaţie, industrie, agricultură), cea mai dramatică scădere a volumului de apă prelevat a fost în sectorul agricol (de la 6,93 miliarde mc, la 0,86 miliarde mc). O scădere semnificativă a fost înregistrată şi în sectorul industrial, respectiv s-a redus la jumătate, de la 8,36 miliarde mc în 1990 la 4,63 miliarde mc în 2011. Volumul prelevat de populaţie a scăzut doar cu un miliard mc faţă de 1990, de la 2,22 miliarde mc la 1,02 miliarde mc.
Resursele de apă riscă să se epuizeze
Conform raportului prezentat la Forumul Mondial al Apei desfăşurat în aceste zile în sudul Franţei, la Marsilia, “oricât de mare ar fi volumul de apă total din lacurile de acumulare, resursele de apă riscă să fie epuizate dacă nu sunt utilizate corect“. Creşterea populaţiei este strâns legată de creşterea nevoii de alimente şi, implicit, de creşterea cu 19% a apei utilizate în sectorul agricol, ceea ce reprezintă 70% din consumul global de apă.
În România, gradul de racordare la canalizare a locuitorilor echivalenţi este 56,96 %, iar gradul de racordare la staţiile de epurare este de 45,57%. Progresul realizat în ultimele şase luni a fost de circa 1,84% în ceea ce priveşte gradul de racordare la reţele de canalizare şi de circa 0,93% în ceea ce priveşte gradul de racordare la staţiile de epurare. Cele mai ridicate grade de racordare la reţele de canalizare (peste 70%) sunt în judeţele Brăila, Braşov, Constanţa, Cluj, Hunedoara, Sibiu, Timiş şi muncipiul Bucureşti, iar, la polul opus (sub 30%), se află judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov şi Vaslui. Cel mai mare grad de racordare la staţiile de epurare se înregistrează, în prezent, în judeţele Constanţa, Cluj şi Timiş, respectiv de peste 65%, iar în judeţele Brăila, Galaţi, Mehedinţi şi Tulcea sunt cele mai mici grade de racordare la staţiile de epurare, respectiv de sub 10%.
“Din cauza regimului variabil al resurselor de apă din România, o parte din aceste resurse se scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase, debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele utilizabile, ANAR ia măsuri de regularizare a debitelor prin lacuri de acumulare care să reţină debitele excendentare în perioadele ploioase, pentru a le face disponibile în perioadele secetoase”, se mai arată în comunicatul instituţiei.
ANAR are în vedere noi propuneri de amenajare a bazinelor hidrografice inclusiv prin realizarea de noi lacuri de acumulare – rezervoare de apă – cu scopul de a mări cantitatea de resursa de apă care poate fi utilizată de folosinţe, inclusiv capacităţile de stocare a volumelor de apă la viituri. Schemele directoare de amenajare ale bazinelor hidrografice includ lucrările necesare pe termen scurt, mediu si lung, la care statul român va trebui să găsească resursele financiare necesare pentru realizarea acestora, se mai arată în comunicatul ANAR.
