NIS, grupul petrolier sârb controlat de Gazprom Neft, care deţine singura rafinărie din Serbia, la Pancevo, estimează o dublare a vânzărilor de carburant peste hotare până în 2020, mai ales în ţările vecine, România şi Ungaria, în urma modernizării principalei sale rafinării, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Exporturile ar urma să crească la peste 20.000 de tone, mai ales în ţările vecine, România şi Ungaria, fiind posibilă şi adăugarea Bulgariei ca o nouă piaţă. Deja NIS acoperă peste 90% din piaţa din Serbia. “Nu ne aşteptăm la o creştere semnificativă pe piaţa din Serbia, dar va exista o cerere solidă în regiune”, a declarat Milan Nikic, director în cadrul NIS.
Reamintim, pentru ca Serbia să fie introdusă de Gazprom în proiectul South Stream de transport al gazelor naturale, în 2009 a vândut către Gazprom Neft (divizia petrolieră a concernului rus Gazprom) un pachet de 51% din NIS, pentru 400 milioane de euro. În 2010, Gazpromneft şi-a majorat participaţia până la 56,15%, pentru 40,3 milioane de euro.
Companiei NIS nu-i va fi greu să-şi majoreze vânzările de carburanţi în România. Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, declara, în octombrie 2011, că Gazprom Neft intenţionează să deschidă 150 de benzinării în Romania, începând cu 2012. Mai mult, se vorbea că Gazprom Neft negociază cu Petrom preluarea unor benzinării. Oricum, reprezentanţii companiei ruseşti i-au prezentat, anul trecut, ex-premierului Emil Boc, într-o întrevedere la Palatul Victoria, intenţia de a dezvolta în Romania investiţii în domeniul petrolier de câteva sute de milioane de euro până în 2015 şi crearea a aproximativ 500 de locuri de muncă.
Nu este singura afacere pe care ruşii o urmăresc în România. Compania TISE şi-a manifestat interesul de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni pe care statul îl deţine la combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. TISE este o companie de producţie şi investiţii în domeniul energetic, cu capital majoritar de stat, înfiinţată în 2003, la Moscova. Între acţionarii săi se află companiile Tehnopromexport, Zarubejneft şi Zarubejneftegaz (la care acţionar majoritar este Gazprom).
Pe de altă parte, Mihai Macsim, preşedintele Camerei de Comerţ Romania-Rusia, a declarat că Gazprom este interesat să cumpere rafinaria Arpechim Piteşti, deţinută de Petrom, tot prin intermediul Gazprom Neft.


