Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică – AFEER va reprezenta inclusiv furnizorii de gaze naturale şi, în consecință, îşi schimbă denumirea în Asociaţia Furnizorilor de Energie din România – AFER, a anunțat președintele organizației, Ion Lungu, într-o întâlnire online cu presa.
„Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România marchează un moment important în activitatea sa. Dedicată furnizorilor de energie electrică de mai bine de 13 ani, AFEER a decis să-şi extindă activitatea şi să vină şi în sprijinul furnizorilor de gaze naturale, să fie „vocea” comună a companiilor care alimentează cu energie electrică şi gaze naturale, în condiţii de siguranţă şi fiabilitate, milioane de consumatori”, spun reprezentanţii organizaţiei.
Adunarea Generală a membrilor AFEER a aprobat, recent, modificarea Statutului Asociaţiei. Noua denumire agreată este Asociaţia Furnizorilor de Energie din România. „Este, într-adevăr, un pas important pentru dezvoltarea asociaţiei noastre. Ne-am propus să ne extindem şi să ne constituim ca o voce puternică, competentă şi unitară a industriei pe care o reprezentăm. Invităm furnizorii/traderii de gaze naturale să adere la asociaţie, să se alăture colegilor furnizori/traderi de energie electrică. În noul context, am optat pentru o nouă denumire – Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, pentru a reprezenta, deopotrivă, interesele furnizorilor/traderilor de energie electrică şi gaze naturale. Angajamentul nostru este pentru dezvoltarea unei pieţe de energie sănătoase, a unui mediu de afaceri transparent şi asigurarea unei informări corecte a consumatorilor. Vom continua Campania, iniţiată în anul 2015, pentru o corectă informare a consumatorilor, în special a celor casnici, pentru protejarea intereselor acestora”, a mai spus Ion Lungu.
Potrivit Statutului, Asociaţia Furnizorilor de Energie din România este o organizaţie profesională non profit, independentă, neguvernamentală, având ca scop principal stabilirea şi susţinerea unei poziţii comune a membrilor săi în chestiuni legate de domeniul comercializării şi furnizării de energie electrică şi gaze naturale. Asociaţia va promova dezvoltarea pieţei, încurajând şi stimulând principii precum competiţia corectă, transparenţa, accesul nediscriminatoriu la piaţă, creşterea organică, apropierea de cele mai bune practici internaţionale, aderarea la regulile şi criteriile Uniunii Europene, protecţia mediului înconjurător, creşterea sustenabilă, responsabilitatea socială, managementul etic, precum şi reprezentarea membrilor săi, furnizori de energie (energie electrică şi gaze naturale) în faţa autorităţilor, organismelor cu abilităţi în domeniu din ţară şi străinătate, inclusiv pentru realizarea unei mai bune comunicări între partenerii sociali în abordarea problemelor domeniului de comercializare şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale.
„Urmează o perioadă tranzitorie, de organizare a Asociaţiei, respectiv atragerea de noi membri din rândul furnizorilor/traderilor de gaze naturale. Totodată, pe lângă furnizorii de energie, pot fi membri ai Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România şi posesorii de licenţă de agregare. Companiile de avocatură sau consultanţă cu reputaţie, specializate în servicii dedicate sectorului energetic, se pot înscrie ca membri observatori, iar personalităţi marcante în domeniu pot avea calitatea de membri onorifici”, a precizat președintele AFEER.
Până la finele anului viitor, conducerea asociaţiei va fi asigurată de un preşedinte şi se vor alege – dintre membrii Consiliul Director – 2 vicepreşedinţi şi câte un responsabil pentru dezvoltarea fiecărei noi activităţi.
Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România, înfiinţată în anul 2006, cuprinde, în prezent, un număr de 36 de membri, furnizori şi traderi licenţiaţi şi activi pe piaţa de energie electrică, care asigură furnizarea energiei electrice atât către consumatori persoane fizice, cât şi către IMM-uri şi consumatori din toate categoriile de agenţi economici care activează în România, cu o cotă de piaţă de circa 90% din consumul final de electricitate.
Prețul energiei depinde de apetitul la risc al furnizorilor, dar și al consumatorilor
Preţul energiei pentru consumatorii casnici după 1 ianuarie 2021, când piaţa va fi liberalizată complet, va depinde de condiţiile din piaţă de la acel moment, dar şi de apetitul la risc al consumatorilor, care vor avea la dispoziţie oferte la preţuri mici, pe termen scurt, sau preţuri fixe pentru o perioadă mai lungă, a declarat Cristi Culea, membru în Comitetul Director al AFEER.
„În mod sigur ofertele vor fi variate şi vor reflecta condiţiile de piaţă din acel moment. Este greu de spus acum şi nu putem răspunde cum va evolua preţul. Spre exemplu, dacă ne uităm la piaţa gazelor, acum şase luni erau nişte preţuri şi acum sunt cu totul altele, iar, între timp, a fost liberalizată piaţa (1 iulie – n. r.)”, a spus Cristi Culea.
Potrivit acestuia, preţurile vor fi diferite şi în funcţie de politica de risc a furnizorilor, respectiv dacă aceştia achiziţionează energie pe termen scurt la un preţ mai mic, cum este în prezent pe piaţa spot, sau îşi asigură un portofoliu mai sigur, pe termen lung, la preţuri mai mari.
„Acum, dacă ne uităm pe PZU (n.r. – piaţa spot), preţurile sunt foarte jos, iar cele de pe pieţele forward, relativ sus. Un furnizor care are o reticenţă la a-şi asuma un risc şi vrea să-şi protejeze clientul mai bine va merge pe forward, iar un alt furnizor, care face pariu că PZU, va rămâne jos, va oferi un preţ mai mic, dar, dacă preţul va creşte, va creşte şi tariful plătit de client”, a precizat Culea.
În opinia sa, aşa cum furnizorii au un apetit de risc, tot aşa au şi consumatorii. „Consumatorii pot căuta un preţ mic, cu un contract pe termen scurt, nu este nicio problemă, este apetitul de risc al fiecăruia”, a adăugat reprezentantul Enel.
Totodată, consumatorii ar trebui să se informeze foarte bine înainte să ia o decizie. „Ne dorim un consumator informat, care să ia decizia în cunoştinţă de cauză. Majoritatea celor care negociază contracte au experienţă în piaţă, iar numărul acestora va creşte. Ne dorim un dialog bun cu consumatorii şi să avem o înţelegere comună a condiţiilor din piaţă”, a subliniat Culea.
La rândul său, Ion Lungu a arătat că nu este obligatoriu pentru consumatori să încheie noi contracte. „Liberalizarea nu trebuie să fie o obligaţie, ci un drept. Cine nu vrea să îşi schimbe contractul îl poate păstra pe cel vechi, iar contractul este considerat pe piaţa liberă, în măsura în care furnizorul îi poate oferi acelaşi preţ. Dacă nu, va face o ofertă tip, care va intra în vigoare dacă acel consumator nu îşi schimbă contractul”, a explicat Lungu.
Pe de altă parte, Laurențiu Urluescu, membru în Comitetul Director al AFEER, a declarat că, dacă anul trecut, prețurile de tranzacționare pentru energia cu livrare în anul 2020 erau în jur de 290 – 293 lei/MWh, astăzi, prețurile pentru anul 2021 sunt de circa 246 – 247 lei/MWh, adică sunt cu aproximativ 15% mai mici. Totuși, în prezent, consumatorii casnici beneficiază de un preț reglemenat, producătorii (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CE Oltenia și OMV Petrom) fiind obligați de ANRE să vândă anumite cantități la prețuri de producție, la care se adaugă un foarte miic profit. Astfel, în prezent, prețul electricității, fără alte componente, este, în fuuncție de zona consum, între aproximativ 175 lei/MWh și 200 lei/MWh. Ceea ce presupune că, în mod normal, anul viitor prețurile pe piața liberă pentru consumatorii casnici ar trebui să crească, dar mai puțin decât dacă liberalizarea ar fi avut loc anul acesta!
Piaţa de energie electrică va fi complet liberalizată de la 1 ianuarie 2021, iar preţurile pentru consumatorii casnici nu vor mai fi stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci negociate direct cu companiile de energie. Totuși, având în vedere reglementările europene, care definesc serviciul universal, precum și furnizorii de ultimă instanță, cel mai probabil ANRE va aviza și în viitor prețul energiei pentru consumatorii casnici care sunt alimentați în regim de serviciu universal.
AFEER Academy merge mai departe
“În trimestrul 2 al anului nu s-a organizat niciun curs al AFEER Academy, dată fiind starea de urgență, cauzată de pandemia de coronavirus. Ne-am reinventat și, din iulie, am reînceput să organizăm cursuri, cu prezență fizică, însă cu un număr limitat de persoane. În paralel, organizăm seminarii și cursuri online. Odată cu dezvoltarea asociației, ne gândim și la organizarea de cursuri pentru participanții la piața de gaze naturale”, a declarat, la rândul său, Laurențiu Urluescu, membru în Comitetul Director al AFEER, la întâlnirea online a asociației cu reprezentanți ai mass-media.
“Solicitările sunt pentru teme targetate din activitatea de furnizare – topicul pieței de echilibrare, în contextul noilor schimbări operaționale de la 1 septembrie, precum și agregare. Vom organiza și cursuri privind activitatea de gaze naturale”, a afirmat Urluescu.
“Noi reguli vor fi aplicate pe Piața de Echilibrare, care va funcționa conform reglementărilor europene. În viitor, odată cu posibilitatea apariţiei unor agregatori, care vor putea participa și la Piaţa de Echilibrare, precum și datorită dezvoltării conceptului de demand/response, numărul de participanţi la Piaţa de Echilibrare va crește exponenţial, ceea ce va duce la o creștere a importanţei acestei pieţe în portofoliile participanţilor la piaţă”, a apreciat Ion Lungu.
AFEER Academy s-a lansat în noiembrie 2018. Proiectul se dovedește a fi unul de succes, având în vedere interesul manifestat de participanții la piața energiei pentru aceste cursuri, susținute de specialiști cu experiență în domeniu.


