“Trăinicia Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie – IRE pentru generaţiile viitoare şi pentru viitorul sectorului energetic o facem acum. Şi suntem răspunzători cu toţii de acest lucru”, a declarat Ovidiu Pop, preşedintele IRE, cu ocazia aniversării a 85 de ani de la înfiinţarea IRE. Asociaţia a luat fiinţă în 26 iunie 1926, la iniţiativa profesorului Constantin Buşilă, primul preşedinte IRE.
“Împreună cu noul Consiliu Director al IRE, alături de echipa executivă, cu entuziasm, competenţă şi responsabilitate, am convingerea că succesul va fi de partea noastră, cu o singură condiţie: să fim un întreg, pentru că întregul înseamnă mult mai mult decât suma părţilor”, a mai spus Ovidiu Pop.
Pe de altă parte, Ovidiu Pop, care este şi directorul general al Verbund România, a anunţat că primele racorduri la sistemul energetic naţional ale parcului eolian pe care compania austriacă îl construieşte în judeţul Tulcea vor avea loc până la mijlocul lunii martie, iar cel târziu în luna iulie jumătate din parc va fi racordat.
Având în vedere gerul de afară, precum şi avertizările de polei, profesorul universitar Petru Postolache, prezent la manifestare, a declarat că una dintre cele mai importante probleme ale sistemului de transport al energiei îl constituie chiciura, pentru că îngreunează liniile, care riscă să se rupă şi să afecteze livrările de electricitate către consumatori.
Directorul Dispeceratului Energetic Naţional (DEN), Marian Cernat, a declarat că o scădere a temperaturilor de la 0 la – 10 grade face să crească consumul de energie electrică cu 500 MWh. “Consumul de energie în această perioadă este de circa 8.500 MWh, vârful înregistrat fiind de aproximativ 9.500 MWh”, a spus Cernat.
În această perioadă, în care Hidroelectrica produce mult mai puţină energie decât în mod normal, sunt utilizate, practic, toate grupurile energetice din termocentrale, cu costuri mult mai mari. Costurile în plus sunt suportate de către consumatorii finali.
“Electrocentrale (Elcen) Bucureşti utilizează mai multă păcură în această perioadă, pentri ca gazele să fie livrate, cu prioritate, către populaţie. Preţul păcurii este mai mare decât cel al gazelor naturale”, a declarat Constantin Ioaniţescu, directorul de dezvoltare al Elcen. De remarcat, Elcen, alături de celelalte termocentrale din ţară care dau apă caldă şi căldură populaţiei, primeau gaze naturale aproape numai din producţia internă, la un preţ de circa 150 dolari/1000 mc.
S-a discutat şi despre faptul că, în Europa, pentru consumatorii cu venituri sub 600 euro lunar de persoană, alimentarea cu energie termică este considerată serviciu public şi, în consecinţă, subvenţionat.
Prezent la eveniment, Nicolae Păunescu, manager proiecte Hidro la E.ON România, a anunţat că grupul german inventariază potenţialul hidroelectric al României, pentru eventuale investiţii în hidrocentrale mari.
Hidroelectrica renegociază contractele bilaterale
Cantitatea de energie furnizată de Hidroelectrica în contractele bilaterale ar putea scădea cu 20%, în urma negocierilor companiei cu partenerii săi, în timp ce preţul a putea creşte cu 20-25%, fără a prelungi, însă, durata contractelor, a declarat directorul general al Hidroelectrica, Dragoş Zachia Zlatea. “Continuă negocierile şi targetul nostru final înseamnă o creştere a preţului cu 20-25% şi reducerea cantităţilor livrate cu 10-20%. Suntem într-un stadiu al negocierilor care ne face încrezători că vom atinge aceste ţinte. Aceste modificări se vor aplica pe întregul an 2012, deşi estimăm finalizarea negocierilor la mijlocul acestei luni. Intenţia noastră este de a ajunge la un preţ mediu pe contractele directe de 160 de lei/MWh, adică să ne aproiem de preţul coşului reglementat de energie. Cantităţile disponibilizate în urma negocierilor vor fi puse pe bursa de energie OPCOM“, a mai spus Zachia.
Reamintim, în decembrie 2011, Hidroelectrica a transmis intenţia de reziliere a contractelor bilaterale încheiate cu 15 companii, principalul motiv fiind legat de preţul scăzut agreat. Demersul Hidroelectrica a fost realizat în conformitate cu prevederile din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisiei Europene
În ceea ce priveşte clauza de forţă majoră pe care compania a activat-o anul trecut din cauza secetei care nu-i mai permitea să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, şeful Hidroelectrica a precizat că aceasta va fi menţinută atâta vreme cât condiţiile meteo justifică o astfel de măsură. „Estimăm ca în luna martie să crească debitele. Chiar dacă acum există un strat consistent de zăpadă, nu este o curgere. Dimpotrivă, debitele pe râurile interioare au scăzut din cauza îngheţului. Începând cu luna martie este posibil să revenim la producţia normală „, a explicat Zachia. El a precizat că şi în acest an este posibil ca Hidroelectrica să producă doar aproximativ 15 TWh, faţă de un an mediu hidrologic, când producţia este de circa 17,3 TWh.


