Acasă Economie Plan anti-criză la Alro

Plan anti-criză la Alro

de GM

Alro, cel mai mare consumator de electricitate din ţară, are asigurată cantitatea de energie necesară funcţionării până la 31 martie 2012, după această dată urmând să analizeze următorii paşi pentru asigurarea consumului, a declarat directorul general al companiei, Gheorghe Dobra, la o conferinţă de presă. “Planul nostru anti-criză constă în reducerea costurilor, modificarea portofoliului de comenzi, negocieri cu furnizorii. Reconsiderăm investiţiile şi le prioritizăm, ne uităm la costurile specifice, reducem cheltuielile cu reparaţiile, cheltuielile generale. Angajaţii sunt ultima soluţie; nu ne-am propus să reducem numărul de personal în momentul de faţă. Am convenit cu sindicatele să amânăm cu şase luni negocierea contractului colectiv de muncă”, a spus vicepreşedintele CA al Alro, Marian Năstase.

“Până la 31 martie ne-am asigurat sursele şi ne-am asigurat pierderile rezultate din faptul că piaţa este impredictibilă. O să încercăm să găsim soluţii şi pentru perioada următoare. Dunărea este acum la nivel aproape normal. După şase luni de secetă, trebuie să se rezolve problema din punct de vedere hidrologic”, a declarat Gheorghe Dobra.

Astfel, conform acestuia, Alro consumă, anual, aproximativ 4 TWh. Circa 60%-70% din consum este asigurat, în prezent, din contracte încheiate cu Hidroelectrica (dar care, din cauza secetei şi a instituirii forţei majore, nu livrează decât aproximativ 40% – 50% din cantitatea contractată), cu Complexul Energetic Rovinari şi de la alţi producători şi traderi de energie. Restul de 30% din necesarul de energie este asigurat din achiziţii pe piaţa spot (PZU – Piaţa pentru Ziua Următoare) şi de pe Piaţa de Echilibrare, dar la preţuri mult mai mari. Pe PZU preţurile sunt în jur de 300 lei/MWh, iar pe Piaţa de Echilibrare – aproximativ 400 lei/MWh. Alro are încheiat cu Hidroelectrica un contract de achiziţie a energiei electrice până în anul 2018, preţul energiei fluctuând în funcţie de cotaţia aluminiului de pe bursa din Londra. În perioada 2006 – 2011, preţul de livrare al Hidroelectrica pentru Alro s-a majorat cu circa 50%. Totuşi, din unele calcule, preţul plătit de Alro nu depăşeşte 130 lei/MWh.

Pe de altă parte, din cauza problemelor în livrarea energiei electrice, deşi a făcut investiţii de circa 10 milioane de dolari pentru repornirea unei instalaţii, combinatul din Slatina a trebuit să renunţe la investiţie şi să funcţioneze ca şi până acum la 75% din capacitate.

Alro consideră că actualele condiţii arată că situaţia de forţă majoră invocată de Hidroelectrica poate fi ridicată, posibil până la finalul iernii.

“Condiţiile arată că poate fi ridicată situaţia de forţă majoră. Semne sunt că se poate ridica, pentru că Dunărea are un nivel aproape normal, în Germania şi în toată Europa a nins. Nu acelaşi lucru se întâmplă pe râurile interne. Totuşi, credem că până la finalul iernii vor reveni şi ele la normal. Situaţia se îmbunătăţeşte. După cinci luni de secetă, ar trebui să plouă. Noi vedem care e situaţia hidrologică şi mi-e greu să cred că vom mai avea secetă încă trei luni. A plouat în Germania, a nins în Austria şi Slovenia, urmează să se topească şi zăpezile din România”, a afirmat Gheorghe Dobra.

Moratoriu cu sindicatele

Alro va renegocia contractul de muncă al angajaţilor de la Alro Slatina cu şase luni mai târziu, aceeaşi propunere fiind înaintată de conducerea companiei şi salariaţilor de la Alum Tulcea, a mai spus Gheorghe Dobra.

“Nu reducem numărul de personal din cauza condiţiilor actuale. La Slatina negociem contractul de muncă cu şase luni mai târziu. Şi în cazul Alum Tulcea, le-am propus la fel. Sper să înţeleagă. Nu am propus să reducem personalul, ci să amânăm negocierea contractelor cu şase luni”, a afirmat Dobra.

Independenţă energetică

Conform reprezentanţilor Alro, compania caută soluţii pentru a-şi asigura independenţa energetică. Astfel, la Tulcea, Vimetco (acţionarul majoritar de la Alro) construieşte o termocentrală în congenerare, pe gaze, cu o capacitate de 250 MW, ce ar putea produce din anul 2014. Deşi reprezentanţii companiei nu au oferit date despre costurile pentru realizarea proiectului, pentru construirea unui MW pe gaze costurile sunt, în medie, de circa 0,5 – 1 milion de euro. Astfel, investiţia Alro în termocentrala de la Tulcea ar putea fi de 150 – 250 milioane de euro.

“Investiţia va fi finanţată de BERD şi de bănci comerciale. În urma studiilor de fezabilitate realizate de Tractebel Engineering, şapte companii au plasat oferte. Lucrările de pregătire vor dura din ianuarie până în martie, iar partea de proiectare este de aşteptat să fie finalizată începând cu trimestrul al doilea din 2012. Termocentrala ar putea fi finalizată în anul 2014. Acesta reprezintă primul pas pentru a deveni independenţi din punct de vedere energetic”, a mai spus Gheorghe Dobra, fără a preciza care sunt ceilalţi paşi.

Cele şapte companii sunt China Huadian Engineering, China National Electric Engineering, Consorţiul dintre Hyundai Engineering & Construction Co Ltd Koreea şi Itochu Corporation & Hyundai Engineering & Construction Co Ltd (ITOCHU), Metka SA, Minmetals Engineering Co Ltd, Siemens şi Sinohydro Corporation Limited.

Când va deveni operaţională, termocentrala în cogenerare va asigura 100% din aburul tehnologic pentru Alum Tulcea şi circa jumătate din necesarul de energie al Alro.

din aceeasi categorie