Exporturile româneşti au atins un nivel istoric şi au depăşit pragul de 40 miliarde de euro. Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), până la 30 noiembrie 2011, vânzările peste hotare au depăşit 41,7 miliarde euro, ceea ce presupune că, incluzând şi luna decembrie, pe întregul an 2011 România a exportat de circa 45 miliarde de euro!
Importurile CIF au fost, în perioada 1.01 – 30.11.2011 de aproape 50,4 miliarde euro. Comparativ cu perioada 1.I-30.XI 2010, exporturile au crescut cu 23,2% la valori exprimate în lei (22,5% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 18,5% la valori exprimate în lei (17,8% la valori exprimate în euro).
Deficitul comercial FOB-CIF în perioada 1.I-30.XI 2011 a fost de 8,6 miliarde euro, mai mic cu 46 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.XI 2010.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în aceeaşi perioadă a fost de 29,76 miliarde euro la expedieri şi de 36,45 miliarde euro la introduceri, reprezentând 71,3% din total exporturi şi 72,4% din total importuri.
În luna noiembrie 2011, conform estimărilor preliminare ale INS, exporturile FOB au însumat 4,1 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 5 miliarde euro. Comparativ cu luna noiembrie 2010, exporturile au crescut cu 15,1% la valori exprimate în lei (13,7% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 11,2% la valori exprimate în lei (9,9% la valori exprimate în euro). Faţă de luna octombrie 2011, exporturile din luna noiembrie 2011 au crescut cu 1,4% la valori exprimate în lei (0,6% la valori exprimate în euro), iar importurile au crescut cu 3,5% la valori exprimate în lei (2,7% la valori exprimate în euro). Deficitul comercial FOB-CIF în luna noiembrie 2011 a fost de 899,7 milioane euro, mai mic cu 46,5 milioane euro decât cel înregistrat în luna noiembrie 2010.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de variaţia lunară a cursului monedei naţionale faţă de euro, în perioada analizată din anul 2011, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010.


