Acasă Economie Stop la exportul de gaze

Stop la exportul de gaze

de GM

Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, susţine că este absolut convins că partidele politice de la Putere vor susţine în plenul Camerei proiectul de lege privind interzicerea exporturilor de gaze din producţia internă, până la diversificarea surselor de import. El consideră că este necesară adoptarea legii pentru protejarea consumatorului român. Reamintim, preţul recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este de aproximativ 160 dolari/1000 metri cubi, în timp ce gazele importate dintr-o singură sursă (concernul rus Gazprom, prin intermediari) costă circa 545 dolari/1000 mc.

Punctul de vedere al Guvernului arată că nu pot fi susţinute astfel de proiecte legislative, pentru că ar distorsiona piaţa, contravin legislaţiei naţionale, dar şi europene, iar România riscă încă o procedură de infringement.

Iulian Iancu a spus că îşi asumă răspunderea faţă de o eventuală declanşare a procedurii de infringement din partea Comisiei Europene (CE) pentru nerespectarea legislatiei comunitare, care prevede interconectarea sistemelor energetice. El a afirmat că va susţine în faţa CE motivele pentru care a promovat această iniţiativă legislativă, considerind că în situaţii de criză pot fi luate masuri de protecţie. “Marile state europene au acordat sute de miliarde de euro propriilor bănci, pentru că este criză. În aceleaşi condiţii, şi România îşi poate proteja cetăţenii”, a spus Iancu, după cea de-a 6-a ediţie a Forum Invest Energy 2011, “Challenges in south-eastern Europe”. Iulian Iancu a explicat că orice export de gaze din producţia internă, care costă 160 dolari/1000 mc, trebuie compensat cu gaze din import, care costă 545 dolari/1000 mc. În aceste condiţii, preţul pentru consumatorii casnici se va majora peste limita de suportabilitate. În plus, produsele româneşti îşi vor pierde din competitivitate.

Proiectul de lege are un singur articol, care prevede modificarea Legii gazelor 351/2004. „Asigurarea securităţii în aprovizionarea cu gaze naturale – gazele naturale din producţia internă vor fi valorificate numai în piaţa internă de gaze, cu excepţia cazului în care producţia de gaze naturale depăşeşte consumul intern de gaze, pentru o perioadă de minim doi ani consecutiv”, se arată proiect.

Vulnerabilităţi energetice

Resursa umană şi capacităţile de producţie cu durată de viaţă expirată vor reprezenta punctele de vulnerabilitate maximă pentru sectorul energetic, aceste probleme urmând să se accentueze în următorii cinci ani şi nu să se amelioreze, a mai spus Iulian Iancu, la Forum Energy 2011.

“România are două vulnerabilităţi în sectorul energetic. Este vorba despre resursa umană şi congestia în ceea ce priveşte capacităţile de producţie pentru noile echipamente, necesare pentru menţinerea suplimentării de consum şi pentru înlocuirea capacităţilor cu durată de viaţă expirată. În cinci ani, acestea vor creşte în intensitate, nu vor scădea. Vor reprezenta vulnerabilitate maximă pentru sectorul energetic”, a afirmat Iulian Iancu.

De asemenea, oficialul a precizat că o problemă a României este accesul la hidrocarburi. “O problemă deosebită o reprezintă accesul ţărilor din sud-estul Europei, inclusiv România, la surse energetice, precum hidrocarburile. Pe harta europeană, România este o pată albă, nu mai face parte din transportul de hidrocarburi”, a menţionat Iancu. “Recomandările pentru industrie vizează o colaborare directă cu decidentul guvernamental, în sensul reducerii riscului pentru marile proiecte de investiţii. Pentru politicieni, recomandarea ţine de reprioritizarea investiţiilor şi întărirea sistemului de reglementare pentru controlul asupra dezechilibrelor generate de criză şi asupra gradului de suportabilitate al preţului. România trebuie să îşi readapteze cadrul legislativ primar. De asemenea, nu avem definit consumatorul vulnerabil”, a mai spus Iulian Iancu.

Piaţa spot scade preţurile

Dezvoltarea unei pieţe spot în domeniul gazelor naturale ar determina un nivel mai scăzut al preţurilor, a declarat Matthias Keuchel, senior vice-preşedinte al Diviziei de Furnizare pentru Regiunea Sud-Caspică a E.On Ruhrgas, la Energy Forum 2011.

“Preţul gazelor naturale este influenţat în contractele pe termen lung de evoluţia preţului petrolului. Pe pieţele spot, preţul gazelor naturale este întotdeauna mai scăzut decât cel din contractele pe termen lung. Există un număr limitat de interconexiuni între pieţe, precum şi un număr limitat de depozite de gaze naturale. Şi nu există o piaţă spot. Acestea pun presiune pe piaţă, mai ales pe preţ. Dezvoltarea unei pieţe spot ar determina existenţa unui nivel mai scăzut al preţurilor gazelor naturale”, a afirmat Matthias Keuchel.

De asemenea, reprezentantul E.On a menţionat că România are nevoie de dezvoltarea infrastructurii de import şi a interconexiunilor cu statele din regiune.

Pe de altă parte, el a subliniat rolul Rusiei în alimentarea cu gaze naturale a Europei. “Din motive istorice, există dominanţa Rusiei în sectorul gazelor naturale, în alimentarea cu gaze naturale. Conductele vin din est şi nu există conexiuni cu vestul. Dacă excluzi România, care produce gaze naturale, şi te uiţi la celelalte ţări din zonă, vezi că 30% – 90% din gazele pe care le folosesc vin din Rusia, uneori în proporţie de 100%”, a adăugat acesta.

din aceeasi categorie