TMK Artrom, parte a diviziei europene a TMK, unul dintre principalii furnizori mondiali de ţevi din oţel pentru petrol şi gaze, a primit facilităţi de credit de peste 45 milioane de euro de la Banca Comercială Română (BCR), se arată într-un comunicat de presă.
O primă componentă îl reprezintă un contract de credit în valoare de 20 milioane de euro, pe o perioadă de cinci ani. Acest împrumut este susţinut printr-o garanţie corporativă emisă de societatea mamă, OAO TMK, şi are ca scop optimizarea structurii actuale a datoriei deţinute de TMK Artrom, în concordanţă cu restructurarea strategică a portofoliului de credite.
Totodată, BCR a extins facilităţile de care beneficiază TMK Artrom. Astfel, plafonul pentru facilitatea de descoperire de cont a fost majorat de la 18,4 milioane de euro la 20 milioane de euro, iar scadenţa a fost majorată de la unu la trei ani, iar pentru linia de scontare a biletelor la ordin, de la 5 milioane lei la 10 milioane de lei, cu scadenţa de un an.
În plus, BCR a acordat o nouă linie de credit de trezorerie în valoare de 3 milioane euro, cu o scadenţă de trei ani, în vederea acoperirii riscului de rată a dobânzii şi de schimb valutar.
“Colaborarea noastră cu BCR este una pe termen lung. În 2005, am beneficiat de un credit pentru investiţii în valoare de 23,7 milioane de euro, acordat pe o perioadă de patru ani, destinat construirii şi lansării fabricii moderne de producere a ţevilor laminate la cald de la TMK Artrom. Ne-am consolidat, astfel, poziţia pe piaţa europeană şi aproape ne-am dublat capacitatea de producţie. Prin contractarea acestor noi facilităţi de credit, ne continuăm colaborarea pe termen lung cu banca, ridicând-o la un nou nivel strategic”, a afirmat Adrian Popescu, directorul general al Diviziei europene a TMK.
Reprezentantul BCR, Diana Hudymaè, director executiv al Diviziei de Clienţi Corporativi Mari la nivel de Grup, a spus că “Artrom, în prezent parte a grupului TMK, este de peste 20 de ani unul dintre clienţii cheie ai BCR şi intenţionăm să consolidăm şi mai mult parteneriatul – fapt dovedit de creşterea expunerii noastre faţă de TMK, în ciuda climatului economic şi financiar dificil”.
TMK Artrom a raportat, pentru primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 61,3 milioane lei, faţă de pierderi de 7,4 milioane lei înregistrate în perioada similară din 2010, conform informaţiilor financiare remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri netă pentru perioada ianuarie-septembrie 2011 a fost de 642,6 milioane lei, în creştere cu 37,7% faţă de rezultatul din primele trei trimestre ale anului 2010, care a fost de 466,5 milioane lei. Veniturile totale ale companiei s-au ridicat la 730,6 milioane lei (plus 32,8%), iar cheltuielile la 669,3 milioane lei (plus 20%). Datoriile companiei se cifrau la 30 septembrie la 496,5 milioane lei, în timp ce creanţele totalizau 226,554 milioane lei.
Acţionarul majoritar al companiei este TMK Europe GmbH, cu o participaţie de 92,6% la capitalul social.


