Profitul net al Grupului Petrom s-a dublat în primele nouă luni, la 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), şi a depăşit câştigul record de anul trecut, iar vânzările au avansat cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro), datorită preţului favorabil al ţiţeiului şi optimizării activităţii operaţionale, se arată într-un comunicat de presă. Conform comunicatului, preţul mediu realizat la ţiţei la nivel de Grup(care include şi efectul instrumentelor de acoperire a riscului privind preţul) a fost, în primele nouă luni ale anului, de 93,39 dolari/baril, iar costurile de producţie – de 16,46 dolari/bep.
Reamintim, Grupul a consemnat anul trecut un câştig-record de 2,19 miliarde lei. Rezultatele din primele nouă luni sunt neauditate şi prezintă rezultatele consolidate ale Grupului Petrom, întocmite în conformitate cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).
Profitul operaţional calculat înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor (EBIT) a urcat în primele nouă luni cu 87%, la 3,754 miliarde lei (892,6 milioane euro), de la 2,012 miliarde lei în perioada similară a anului trecut.
„În al treilea trimestru am continuat să beneficiem de mediul favorabil al preţului la ţiţei, precum şi de efectele pozitive ale programelor de management strict al costurilor şi de îmbunătăţirea performanţei operaţionale. Producţia totală de hidrocarburi a Grupului a crescut uşor faţă de trimestrul 3 al anului trecut. Reluarea creşterii în mai multe sectoare economice din România a impulsionat vânzările noastre de carburanţi şi gaze. Cu toate acestea, preţul ridicat al ţiţeiului a afectat, în continuare, marjele din segmentul vânzărilor cu amănuntul, în special, dar şi marjele din rafinare, din cauza costurilor mai mari pentru ţitei”, a declarat directorul general executiv al Petrom, Mariana Gheorghe.
Preţul ţiţeiului Ural a fost cu 45% mai mare în primele nouă luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
Investiţiile grupului în primele nouă luni din 2011 au scăzut uşor, cu 2%, la 2,93 miliarde de lei (aproape 697 milioane euro). În trimestrul trei, investiţiile au crescut, însă, cu 26%, la 1,25 miliarde de lei.
Datoriile nete ale Grupului Petrom au scăzut cu 36% în primele nouă luni, la 2,16 miliarde lei, de la 3,37 miliarde lei la finalul anului trecut.
Producţia de ţiţei şi gaze a Grupului, de 186.000 bep/zi (n.r. – baril echivalent petrol/zi), a crescut cu 1% faţă de primele nouă luni ale anului trecut. Producţia de ţiţei, gaze şi condensat a Grupului a ajuns la 50,69 milioane bep, mai mare cu 1% comparativ cu perioada similară din 2010, datorită creşterii producţiei în Kazahstan. În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat a fost de 47,44 milioane bep, aproximativ acelaşi nivel ca în primele nouă luni de anul trecut. Producţia de ţiţei a fost de 21,99 milioane barili, cu 2% mai redusă decât nivelul înregistrat în perioada similară din 2010, din cauza declinului natural care nu a fost compensat integral de sondele noi forate şi de programul de reparaţii capitale. Producţia de gaze a ajuns la 25,45 mililioane bep, în creştere cu 2%, fiind influenţată pozitiv de contribuţia noilor sonde de gaze şi de programul de reparaţii capitale.
În activitatea de Gaze şi Energie (G&E) Petrom a consemnat vânzări de 2,443 miliarde lei (581 milioane euro), în creştere cu 23%, iar profitul EBIT excluzând elementele speciale a fost de 36 milioane lei (8,5 milioane euro). În aceeaşi perioadă a anului trecut, Grupul a înregistrat pierderi de 20 milioane lei din primele nouă luni ale anului 2010, în special datorită reducerii provizioanelor pentru creanţe neîncasate.
Totuşi, activitatea de gaze a fost afectată de majorarea costurilor cu achiziţia gazelor naturale, cauzată de creşterea cotei de import şi a preţurilor de import, precum şi de efectul negativ al ordinului ANRE, care impune formarea unui coş de gaze domestice şi de import pentru consumul intern, non-tehnologic, ce include centrala electrică de la Brazi, potrivit companiei.
Vânzările consolidate de gaze au crescut cu 9%, la 3,537 miliarde metri cubi.
Petrom se va concentra în continuare pe centrala Brazi, care ar putea să fie disponibilă pentru începerea operării comerciale spre sfârşitul trimestrului patru, potrivit Marianei Gheorghe.
Grupul avea la finalul lunii septembrie 23.463 de angajaţi, cu 1.199 mai puţini faţă de sfârşitul anului trecut. În trimestrul trei, numărul angajaţilor a scăzut cu 230 de persoane.
Petrom este controlat de grupul austriac OMV, care deţine 51,01% din acţiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acţionariat se mai regăseşte Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 20,11%, BERD cu 2,03%, iar restul titlurilor sunt listate la bursă.


